Au trecut câteva luni de zile de când mașina în care se deplasa ÎPS Teodosie a fost surprinsă de radar în timp ce se deplasa cu 235 km/h, iar acum acesta a oferit o explicație pentru care șoferul lui se grăbea atât de tare.
Într-o conferință de presă susținută miercuri, 21 decembrie, cu ocazia sărbătorii Crăciunului, Teodosie a dat câteva explicații cu privire la incidentul din august.
„Ce simțiți dumneavostră când șoferul circulă cu 235 de kilometri/oră?”, a fost întrebat ierarhul în cadrul conferinței de presă.
„Asta nu e o întrebare. Eu nu mă uit la kilometraj și nici nu știu dacă a fost așa. Putea fi un trucaj. Eu trebuia să ajung la un maslu. I-am spus șoferului să țină ritmul să ajung la maslu. Dacă mașina a dus, probabil a mers cu 235 de km/oră”, a răspuns ÎPS Teodosie, potrivit Adevărul.ro.
Șoferul a fost sacționat cu o amendă de 2900 de lei
Miercuri, 3 august, în jurul orei 15.50, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe A2, sensul de mers Bucureşti - Constanţa, au depistat, la kilometrul 139, un bărbat, de 28 de ani, care conducea un autoturism, fiind înregistrat cu aparatul radar având o viteză de 235 km/h.
„Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată fiindu-i reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere pentru 120 de zile”, au transmis poliţiştii.
Şoferul care a fost prins pe Autostrada Soarelui în timp ce conducea un Mercedes Benz cu o viteză de 235 km/h, avându-l pe scaunul din dreapta pe IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, este un fost candidat la Primăria Tulcea.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată fiindu-i reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere pentru 120 de zile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!