Ministerul israelian al Informaţiilor ia în calcul o mutare a populaţiei Fâşiei Gaza în Peninsula egipteană Sinai, dezvăluie cotidianul israelian Haaretz.
Israelul ar putea muta iniţial populaţia Fâşiei Gaza în corturi, iar apoi ar putea să creeze comunităţi permanente în nordul Sinaiului, se arată într-un document dezvăluit în ediţia de luni de către cotidian, potrivit News.ro.
Acest document propune alte două ”soluţii” pentru viitorul Fâşiei Gaza, care nu prevăd mutarea populaţiei.
Una dintre aceste ”soluţii” este ca Israelul să permită Autorităţii Palestiniene (AP), care controlează parţial Cisiordania ocupată în 1967 şi care a fost învinsă de Hamas în alegerile din 2007, să preia controlul în Fâşia Gaza, unde să rămână actualii locuitori.
Cealaltă ”soluţie” este ca Israelul să instituie ”un regim arab local” pentru locuitorii din Fâşia Gaza care ar rămâne acasă după o ”prăbuşire” ipotetică a regimului Hamas.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!