Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

ITIA, după reacţia lui Halep în privinţa lui Swiatek: „Există unele diferenţe foarte importante în aceste două cazuri”

halep (4)
Simona Halep. Profimedia

ITIA a precizat, vineri, pentru Reuters, că între cazurile Simonei Halep şi polonezei Iga Swiatek există unele diferenţe foarte importante, forul adăugând că produsul contaminat în cazul lui Swiatek a fost un medicament reglementat, nu un supliment.

ITIA a menţionat că toate cazurile au fost tratate pe baza faptelor şi a dovezilor, nu a numelui, clasamentului sau naţionalităţii unui sportiv, relatează News.ro.

"Nu există două cazuri la fel, ele implică adesea circumstanţe diferite, iar comparaţiile directe nu sunt întotdeauna de folos. Există unele diferenţe foarte importante în aceste două cazuri”, a explicat ITIA. „Produsul contaminat în cazul lui Swiatek a fost un medicament reglementat, nu un supliment. A existat un acord între experţii ştiinţifici independenţi în privinţa faptelor, iar jucătoarea a recunoscut încălcarea regulii antidoping. Îndemnăm sportivii să dea dovadă de prudenţă extremă atunci când iau suplimente şi suntem întotdeauna bucuroşi să răspundem oricăror întrebări pe care le au."

Citește și: Simona Halep, după cazul Swiatek: „Cum e posibil ca în cazuri identice să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu?”

Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de ce cazul său şi cel al polonezei, identice, au fost tratate atât de diferit. 

Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat, joi, că poloneza Iga Świątek, locul 2 WTA, a acceptat o suspendare de o lună în cadrul Programului antidoping în tenis, după ce a fost depistată pozitiv cu substanţa interzisă trimetazidină (TMZ), eşantionul fiind prelevat în afara competiţiei în august 2024. ITIA a acceptat că testul pozitiv a fost cauzat de contaminarea unui medicament reglementat fără prescripţie medicală (melatonină), fabricat şi vândut în Polonia, pe care jucătoarea îl luase pentru probleme de decalaj orar şi de somn, şi că încălcarea nu a fost, prin urmare, intenţionată.

Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat - un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii - la US Open din acel an. Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj. Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus şi a explicat că a fost vorba de contaminarea unui supliment, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja şi care a expirat în 6 iulie 2023.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
Simona Halep/ Profimedia
Simona Halep, după cazul Swiatek: „Cum e posibil ca în cazuri identice să aibă abordări...
Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea continuă să fie jucătoarea din România cel mai bine clasată la WTA. Ce loc...
Nations League C, Group C2: Romania vs. Kosovo Romanian players sing the national anthem before the Nations League C, Gr
Tricolorii mulţumesc suporterilor prezenţi la meciul cu Kosovo: „Este regretabil gestul...
Regina Letizia a Spaniei/ Profimedia
Reacţia reginei Letizia a Spaniei, după ce cuplul regal a fost atacat cu noroi de cei afectaţi...
Te-ar putea interesa și
Barack Obama/ Profimedia
Reacția lui Barack Obama după ce fiica lui a renunțat la numele de familie când a debutat în...
Simona Halep/ Profimedia
Simona Halep, după participarea la turneul de la Hong Kong: „Nu vreau să pun presiune pe mine”
Simona Halep
Simona Halep, învinsă în primul tur la turneul WTA 250 de la Hong Kong
Sports Festival at BT Arena, Cluj-Napoca, Romanina - 15 Jun 2024
Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur de la turneul WTA 250 de la Hong Kong. La...
Partenerii noștri
Digi24 Grindeanu, despre varianta premier PSD: „Nu mai trebuie să avem nimic, nici prim-ministru, nici preşedinte, nici nimic?”
Grindeanu, despre varianta premier PSD: „Nu mai trebuie să avem nimic...
DigiSport S-a accidentat și va rata Liverpool - Manchester City
S-a accidentat și va rata Liverpool - Manchester City
PeRoz Tatăl Andreei Esca, model în prezentarea colecției nepoatei. La 86 de ani, mândru la brațul celebrei fiice, a făcut senzație pe podium
Tatăl Andreei Esca, model în prezentarea colecției nepoatei. La 86 de ani...
Film Now Johnny Depp, din nou în centrul controverselor. Cine este femeia mai tânără cu 30 de ani decât el care l-ar fi cucerit
Johnny Depp, din nou în centrul controverselor. Cine este femeia mai...
Digi World Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești...
Stirile Kanal D „Este o problemă" Această categorie de pensionari ar putea să nu primească pensia de sărbători! Motivul este ireal
„Este o problemă" Această categorie de pensionari ar putea să nu primească...
ProFM Alex Velea, despre secretul relației cu Antonia: „Iubirea adevărată înseamnă sacrificiu, înțelegere și loialitate!”
Alex Velea, despre secretul relației cu Antonia: „Iubirea adevărată...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
Winter,Road,Through,The,Mountains,With,Deep,Snow,During,A
Circulaţie îngreunată din cauza zăpezii pe DN 73, între Dâmbovicioara (Argeş) şi Fundata...
Russia,Flag,Waving,On,White,Background,With,Clipping,Path.,Cliping
Rusia desfăşoară ”o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneaţă în Europa”, avertizează...
Emmanuel Macron, la catedrala Notre-Dame din Paris/ Profimedia
Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide pentru public. Emmanuel Macron: „Este copleșitor”
justin sun, banana lipita de perete (2)
A dat 6 milioane de euro pe o banană lipită pe un perete și a mâncat-o în fața presei: "E mult...