Fiica președintelui Statelor Unite a folosit mesageria electronică personală pentru a trimite corespondență guvernamentală, relatează CNN, citând un raport al American Oversight, o organizație de monitorizare a gradului de corupție din administrația americană.
Printre destinatarii sutelor de e-mailuri astfel transmise de Ivanka Trump au fost asistenții acesteia, dar și oficiali de la Casa Albă. Administrația Trump nu a avut nici o reacție la acuzațiile aduse de organizatie.
Presa așteaptă însă explicații, deoarece actualul președinte și-a bazat campania pentru alegerile câștigate în 2016 acuzând-o pe contracandidata sa democrată, Hillary Clinton, că a folosit emailul personal pentru corespondența oficială, în perioada în care era șefa diplomației de la Washington.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!