Actorul american Jamie Foxx se recuperează după ce a suferit o "complicaţie medicală", a declarat fiica sa Corinne Foxx, potrivit Reuters.
Vedeta recompensată cu Oscar pentru rolul din "Ray" (2004) a fost spitalizată în Atlanta, unde filma la o nouă comedie alături de actriţa Cameron Diaz, arată Variety.
"Am vrut să vă împărtăşim faptul că tatăl meu, Jamie Foxx, a suferit o complicaţie medicală ieri. Din fericire, datorită acţiunii rapide şi a îngrijirilor primite, el se află deja pe drumul spre recupare", a precizat Corinne Foxx într-o declaraţie din partea familiei actorului, postată pe Instagram miercuri seara.
"Ştim cât este de iubit şi apreciem rugăciunile voastre. Familia vă cere să îi respectaţi intimitatea în această perioadă", a adăugat fiica actorului, fără a oferi alte detalii.
În vârstă de 55 de ani, Jamie Foxx este cunoscut pentru filme precum "Ray", "Collateral" şi "Django Unchained".
Foxx se afla de luni în Atlanta, Georgia, unde filma comedia de acțiune „Back In Action”. Pelicula a fost prezentată drept marea revenire a celebrei Cameron Diaz, pe care chiar Jamie a convins-o să se întoarcă la actorie, deși, acum, ea intenționează să se retragă definitiv după problemele pe care le-a întâmpinat pe platourile de filmare.
Citește și: Sătul să aștepte autoritățile, Arnold Schwarzenegger a astupat o groapă din cartierul său
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!