Superiorii Jandarmeriei nu recunosc termenul de victimă după protestul din 10 august. Etichetează acțiunea în forță asupra protestatarilor drept o „intervenție profesionistă” și cer chiar fonduri mai mari pentru muniție.
Elogiile au venit la bilanțul instituției din partea lui Cătălin Sindile, șeful Jandarmeriei Române. Oficialul spune că până la o decizie a justiției, pentru seara de 10 august 2018 nu are nici un reproș de făcut colegilor. În schimb pretinde că populația ar trebui să fie instruită pentru a înțelege mesajele de evacuare a unor zone unde se protestează.
Am acționat din punct de vedere legal, corect, aplicând legea și procedurile care le avem în vigoare. Cu privire la victime sau dumneavoastră le denumiți „victime”... Victime au fost și din partea Jandarmeriei Române. Jandarmeria nu consideră și nu etichetează victime. Dacă e să mergem în aceeași literă, au fost și din partea Jandarmerie. Anul trecut s-au alocat Jandarmeriei Române 4 milioane de lei pentru achiziționarea de muniție de intervenție și armament pentru pregătire, și încă e nevoie. De acel buget despre care se spunea că ar fi de 520% mai mare, personal mi-aș dori, dar nu cred, a declarat Cătălin Sindile.
Pe 10 august, 100.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei Capitală, unde au cerut demisia Guvernului Dăncilă. Oamenii au fost nemulțumiți de guvernarea social-democrată și de deciziile luate în privința legilor justiției și a Codurilor penale, de demiterea procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă și de faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, se află la conducerea Camerei Deputaților în ciuda faptului că a fost condamnat la închisoare.
Mitingul a fost marcat de violențe între protestatari și forțele de ordine. Jandarmii au folosit grenade cu gaz lacrimogen și un tun cu apă. Peste 450 de persoane, între care și copii, au avut nevoie de ajutor medical. 70 de participanți la protestul diasporei au fost spitalizați.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!