Acum la Digi FM Marius Dobre JAMES BAY - Hold back the river

Kamala Harris: Audierea unui judecător numit de Trump pentru Curtea Supremă în plină pandemie este „iresponsabilă”

Kamala Harris
Sursa foto: Getty Images

Senatoarea democrată Kamala Harris, candidată la funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, a considerat luni „iresponsabil” faptul că a început procesul de confirmare a judecătoarei Amy Coney Barrett, numită de Donald Trump la Curtea Supremă, ceea ce are loc în plină pandemie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Observând că peste 50 de persoane s-au aflat în interior timp de câteva ore, Kamala, care s-a adresat prin video, le-a reproşat republicanilor că „pun în pericol” personalul Congresului american.

Deşi trei senatori, între care doi membri ai comisiei judiciare, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, majoritatea republicană „a ignorat cererile de bun simţ” în special cele de a proceda la examinarea tuturor membrilor comisiei', a apreciat ea.

„Senatul ar trebui mai degrabă să acorde prioritate unui plan de salvare pentru familiile” afectate de pandemie”, a adăugat Kamala Harris, criticându-i pe colegii ei republicani pentru că şi-au plasat „priorităţile” înaintea celor ale americanilor.

Cu 22 de zile înainte de alegero, ei „sfidează în mod deliberat voinţa populară pentru a suprima drepturile şi protecţiile acordate” de legea asigurărilor de sănătate a fostului preşedinte Barack Obama, a mai spus ea.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
President Donald Trump Delivers Joint Address To Congress
Donald şi Melania Trump vor participa la funeraliile Papei Francisc: Aşteptăm cu nerăbdare să...
Donald Trump
Donald Trump: "Sper ca Rusia și Ucraina să ajungă la un acord săptămâna aceasta". A transmis...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...
Te-ar putea interesa și
Washington,–,January,30,2025:,President,Donald,Trump,Speaks,At
Harvard este o „glumă” unde se „învaţă ura şi prostia”, acuză Trump
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump cataloghează atacul de la Sumî drept ”oribil”, fără să acuze Rusia: ”Cred că este...
News conference of Ukrainian President Volodymyr Zelenskyy, Kyiv, Ukraine - 04 Apr 2025
Zelenski i-a cerut lui Trump să vină în Ucraina, pentru a vedea dezastrul provocat de...
laptop, telefon
Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile...
Partenerii noștri
Digi24 Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se întâmplă la Tokyo
Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se...
DigiSport Marco Reus revine la Borussia Dortmund
Marco Reus revine la Borussia Dortmund
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...
Regina Sonja a Norvegiei/ Profimedia
Regina Sonja a Norvegiei, internată de urgență cu probleme respiratorii. A fost transportată...