Liderul UDMR Kelemen Hunor declară la Digi FM că nimeni nu va avea de câștigat de pe urma moțiunii de cenzură.
PSD nu mai are capacitatea de a Guverna, iar dacă moțiunea trece, nu știm ce urmează, a adăugat Kelemen Hunor:
”Nimeni din păcate, fiindcă nu există un proiect de țară, nu există o direcție clară. Nimeni nu va fi câștigătorul. Aparent, vor fi câștigători PNL-ul și președintele Klaus Iohannis, dar până la urmă nu cred că asta este important cine va fi câștigătorul din zona politică. Întrebarea este dacă țara va câștiga. Eu am un punct de vedere extrem de simplu: dacă lucrurile nu merg bine, și nu merg bine, acest Guvern nu mai are rezerva internă necesară, nici profesională, nici politică, atunci trebuie să dai șansa unui nou început. Dar, ce urmează nu cunoaștem”, a declarat Kelemen Hunor la Digi FM.
Toți parlamentarii UDMR sunt prezenți la ședință și vor vota pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, a precizat Kelemen Hunor la Digi FM.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!