Laura Codruța Kovesi a părăsit sediul Parchetului General, acolo unde a fost audiată aproape o oră în calitate de suspect de secția specială de anchetare a magistraților. La ieșire, fosta șefă a DNA a declarat că a depus inclusiv o cerere de recuzare a procurorului de caz: Adina Florea. Kovesi susține că aceasta nu ar fi imparțială.
Kovesi a precizat că procurorii nu au dispus nicio măsură preventivă în cazul său. Apoi a infirmat toate acuzațiile lansate după denunțul lui Sebastian Ghiță.
Cel din urmă susține că i-a dat mită fostei șefe a DNA pentru a-l aduce pe Nicolae Popa, fost director FNI, în țară.
„Nu am comis niciodată, dar niciodată fapte penale. Nu am avut niciun fel de atribuții legate de extradarea inculpatului Popa Nicolae. Poliția română și Ministerul Justiției au avut atribuții. Acuzația că aș fi primit eu bani pentru a face extrădarea, nu e adevărată. Plata s-a făcut de Politia Română, sunt două comunicate oficiale în acest sens. Nu am avut întâlniri în afara unui cadru instituțional. Am participat la evenimente organizate de instituții ale statului. De acolo sunt poze. Nu am vorbit niciodată cu Ghiță nici la telefon, nici prin email. Nu am folosit emailul cuvuveaua. Pot apărea fotografii false, cum au apărut și înregistrări false. Nu am discutat niciodată cu nimeni despre dosare penale în afara cadrului instituțional. Nu am discutat cu Ghiță despre această extrădare”, a mai spus Kovesi.
Laura Codruța Kovesi a precizat că acest dosar îi afectează candidatura pentru șefia Parchetului European. Totuși, fosta șefă a DNA nu renunță la acest concurs. Va merge la Bruxelles pentru a fi audiată în Parlamentul European.
„Cu siguranță va afecta candidatura pe care o parcurg în acest moment. Voi merge mai departe, mă voi prezenta pe 26 februarie în Parlamentul European. Până atunci mai sunt câteva etape de parcurs de către candidați și le voi parcurge. Nu e nicio coincidență dosarul. Am patru acțiuni disciplinare, 18 dosare penale. Toți cei care și-au făcut treaba în magistratură au probleme. Președintele ÎCCJ are probleme, în CSM au probleme, judecătorii și procurorii care au comentat despre legile justiției au probleme”, a spus fosta șefă DNA.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!