Laura Codruța Kövesi a fost audiată astăzi în comisiile LIBE și CONT din Parlamentul European pentru ocuparea funcției de procuror-șef al viitorului Parchet European. Contracandidații ei sunt procurorul german Andres Ritter și procurorul francez François Bohnert.
Întotdeauna am fost independentă și am respectat legea, dar în momentul de față există încercări de a limita această independență, a declarat fosta șefă a DNA.
Kövesi le-a spus eurodeputaților că acuzația implicării serviciilor secrete în anchetele DNA este falsă.
Ofițerii SRI nu au administrat probe, nu au participat în procesul penal. Au existat sesizări care au venit de la Serviciul Român de Informații, așa cum este prevăzut în lege. Orice altă instituție care deține informații despre comiterea unor fapte de corupție este obligată să sesizeze Direcția Națională Anticorupție. Probele au fost administrate de procurori și s-au verificat în faza judecății, a precizat fosta șefă a DNA.
Tot ea a subliniat că a anchetat membri din diferite partide politice, nu doar dintr-un anumit partid.
Acum, comisiile pentru libertăți civile și control bugetar vor evalua audierile din această seară și vor da un vot mâine-dimineață, la ora 12, ora României. Apoi vor trimite o scrisoare către președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
Întreaga audiere a Laurei Codruța Kövesi a fost transmisă LIVE pe pagina noastră de Facebook. Iată declarațiile:
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!