Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo TRAIN - Hey soul sister

Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își permite un om de rând o astfel de sancțiune?”

Laura Cosoi
Laura Cosoi/ Credit foto: Instagram

Ziua de Dragobete nu a fost una cu noroc pentru Laura Cosoi, care a povestit că a fost oprită de polițiști în trafic și amendată pentru greșeala făcută. „M-a deranjat atiudinea asta”, a subliniat ea, arătându-se, de asemenea, uimită de suma pe care o are de achitat.

Într-o serie de Insta Stories, vedeta a povestit că a fost oprită de polițiști după ce a făcut la stânga într-o intersecție, în loc să meargă tot înainte și a recunoscut că nu avea actele la ea.

M-am gândit că în loc să merg înainte pe bandă, mai bine fac stângă, că era mai aproape, mai ușor de ajuns, era verde la ambele semafoare (…) Chiar nu făcusem nimic, mi se părea că sunt în grafic (…) Imediat am spus că îmi pare rău, că m-am răzgândit în ultimul moment, că am făcut stânga. Am spus „Îmi pare rău” și aia e, nici actele nu le aveam la mine, că am plecat de acasă fără geantă”, a spus Laura Cosoi, pe Instagram.

„Eu știam că nu ai voie să te duci la mașina polițistului (…) Era totul în grafic și mă duc în mașină și îmi spune că am o amendă de plătit de 2.400 de lei. Iarăși atitudinea aia de parcă aștepta să îl rog. A durat enorm până mi-a scris procesul verbal, a venit să mi-l aducă și din nou atitudinea aceea, de parcă aștepta ceva. M-a deranjat atitudinea asta că polițiștii cred că te faci acolo preș să nu îți dea amendă (…) La mulți ani de Dragobete soțului meu, avem o amendă de plătit”, a mai spus prezentatoarea TV, potrivit Libertatea.ro. 

De asemenea, ea s-a arătat revoltată de suma pe care o are de plătit, chiar dacă aceasta se înjumătătește dacă achită în 24 de ore: „Cât trebuie să câștigi ca să-ți permiți o astfel de amendă? Cum își permite un om de rând, cu salariul minimum pe economie sau mediu pe economie o astfel de amendă? Eu ca eu, ok, dar cum sunt stabilite astfel de amenzi? Cum facem diferența între asta și o faptă gravă, când nu lași un cetățean să treacă pe trecerea de pietoni. Îmi explică cineva? Poate Poliția Română?”, a încheiat ea. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Cinque Terre / Shutterstock
Șlapii, interziși în paradisul italian preferat de români. Autoritățile dau amenzi uriașe
laura cosoi si sotul ei
Laura Cosoi a fost cerută în căsătorie într-o biserică, acum 10 ani. Imagini de atunci, cu...
Primăria Ploiești, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu din cauza gunoaielor/ Foto: Facebook
Primăria Ploiești, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu din cauza gunoaielor...
Luis Rubiales/ Profimedia
S-a încheiat procesul în care era judecat Luis Rubiales. Ce amendă a primit după ce a...
Te-ar putea interesa și
barbat care vorbeste pe speaker la telefon
Amendă de 200 de euro pentru un bărbat care a vorbit la telefon pe speaker într-o gară din...
Amendă scrisă de polițist rutier pentru șofer cu viteză excesivă sau beat la volan de mașină auto
Amendă uriașă primită de un șofer teribilist, în Suceava. A fost prins cu 163 km/h
Amendă scrisă de polițist rutier pentru șofer cu viteză excesivă sau beat la volan de mașină auto
Șoferii care circulă prea încet pot primi amendă. Ce spune legea rutieră în aceste situații
Șofer de camion/ Shutterstock
Şofer polonez de TIR prins circulând pe contrasens pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Ce...
Partenerii noștri
Digi24 Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare și apoi speri să primești rachete”
Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva...
DigiSport Italienii au făcut anunțul! Ce se întâmplă cu Răzvan Sava, după ce portarul a fost operat
Italienii au făcut anunțul! Ce se întâmplă cu Răzvan Sava, după ce...
PeRoz Misiunea spațială la care au participat Katy Perry și Lauren Sanchez, motiv de ironii: "Vă plimbați prin stratosferă pentru like-uri"
Misiunea spațială la care au participat Katy Perry și Lauren Sanchez...
Film Now Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D 3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
ProFM Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo pentru 20 de secunde"
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
UFC 313: Celebs at ufc event
Andrew Tate va fi judecat în 2027 în Marea Britanie pentru acuzații de abuz fizic și sexual
bratari dacice furate
A fost arestat un al cincilea suspect în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents...
Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași
Medicii din Iași încearcă să găsească răspunsuri după ce doi tineri rezidenţi au murit la...
judecator
Agentul de pază de la Casa de Pensii Sibiu suspectat că a intermediat mita pentru pensii...