Liderii europeni sunt tot mai sceptici că vor ajunge la o înțelegere cu Marea Britanie privind Brexitul. Ipoteza centrală analizată în prezent de Bruxelles este un Brexit dur, fără acord, anunță Președinția Franței, înaintea unei întâlniri a preşedintelui Emmanuel Macron cu premierul britanic, Boris Johnson. Și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, spune același lucru înaintea unei întâlniri cu Boris Johnson.
Liderul francez se va întâlni mâine cu premierul britanic Boris Johnson pentru a discuta despre Brexit.
„Garanţiile privind frontiera irlandeză reprezintă un element indispensabil al acordului deoarece este vorba de asigurarea păcii şi stabilităţii Irlandei şi a integrităţii pieţei europene", spune Palatul Elysee.
Iar vineri, Boris Johnsons se va întâlni cu Angela Merkel. În acest context, cancelarul german a avertizat asupra consecințelor economice ale unui Brexit fără acord.
Această perspectivă combinată cu tensiunile comerciale internaționale "ne dau bătăi de cap", spune Merkel. Și asta pentru că atât economia germană, cât și a întregii Europe trece printr-o perioadă de turbulențe.
Premierul britanic a spus în nenumărate rânduri că Londra părăsește blocul comunitar pe 31 octombrie cu sau fără acord, ignorând avertismentele economiștilor privind consecințele grave asupra economiei britanice.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!