Liderul interlopilor din Timișoara este urmărit penal pentru tentativă de omor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce ar fi vrut să împuște un jurnalist. Acesta din urmă scrisese mai multe articole despre activitățile criminale ale grupării conduse de interlop.
Procurorii DIICOT vorbesc despre un grup infracțional organizat specializat în trafic de cocaină și care, între 2017 și 2019, practica și reglări de conturi sau șantaj.
„Din cercetările efectuate au reieșit indicii temeinice că, în cursul anilor 2018 - 2019, suspectul a inițiat anumite demersuri menite să ducă la intimidarea și agresarea unui jurnalist, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau diferite evenimente cu caracter infracțional la care participase suspectul și se conturau suspiciuni privind posibile conexiuni ale acestuia cu diferite medii din administrația publică locală”, conform DIICOT.
Pe 9 septembrie 2019, jurnalistul Dragoș Bota a publicat un articol în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar al DIICOT, cu privire la activități de trafic de droguri de mare risc.
„Din probatoriul administrat a rezultat că, profund iritat de acest ultim articol, la data de 10.09.2019, suspectul B.L.A. a inițiat o întâlnire, la un restaurant de pe raza localității Chișoda, la care au participat doi dintre apropiații săi – suspectul G.N. și suspectul I.D. – precum și alți doi tineri, prieteni ai suspectului G.N., identificați în persoana suspecților M.R.C. și M.E.C.. Cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuște pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromițătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A.. În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. și i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promițând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori și le va face cadou și pistolul astfel furnizat”, susțin procurorii.
Parchetul antimafia îl numește pe Lucian Boncu, lider marcant al lumii interlope din Timișoara, drept „protector al activităților criminale”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!