Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo JONAS BLUE FEAT. WILLIAM SINGE - Mama

Liviu Dragnea amenință că va trimite oamenii „foarte nervoşi” dacă este perturbat mitingul din Iași

Liviu Dragnea, în Giurgiu

Liviu Dragnea a declarat marţi că, în cazul în care mitingul PSD de la Iaşi, din data de 9 mai, va fi perturbat de contra-manifestanţi atunci şi PSD îşi va trimite oamenii „foarte nervoşi” la mitingul organizat de PNL în acelaşi oraş două zile mai târziu.

„Dacă ei vor să joace aşa în campanie, atunci vor fi contra manifestaţii şi la mitingul de pe 11. Putem să lăsăm şi noi oamenii noştri, care sunt foarte nervoşi, să facă contra manifestaţie. Nu cred că vor înţelege acest mesaj nici Iohannis, nici măscăricii lui”, a declarat Dragnea, citat de stiripesurse.

Mitingul PSD va avea loc în Piaţa Unirii din oraş, liderii PSD estimând că la adunare vor participa cel puţin 40.000 de simpatizanţi social-democraţi. În paralel, ieşenii au organizat pe Facebook mai multe evenimente prin care oamenii sunt invitaţi să protesteze faţă de mitingul PSD şi să „apere oraşul şi Moldova”.

Șeful PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat pentru „Adevărul” că mitingul nu are legătură cu huiduielile de pe 20 aprilie, ci are ca scop „sărbătorirea Zilei Europei”, acesta invitând la manifestaţie „şi primarul, şi pe #rezist”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
victor ponta
Victor Ponta a fost exclus din PSD, după ce şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale...
Crin Antonescu/ Profimedia
Alegeri prezidențiale 2025. Duminică va fi depusă oficial candidatura lui Crin Antonescu...
Bucharest,,Romania,-,October,30,,2019:,Catalin,Marian,Predoiu,,The
Cătălin Predoiu, ales în unanimitate președinte interimar al PNL, după plecarea lui Ilie...
Crin Antonescu/ Profimedia
Crin Antonescu e candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2025: „Poate fi începutul unei...
Te-ar putea interesa și
Crin Antonescu
Membrul PNL care nu a votat pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile...
crin antonescu
Consiliul Naţional al PNL a validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale...
Stelian Bujduveanu şi Adrian Vigheciu
Stelian Bujduveanu (PNL) şi Adrian Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei
crin antonescu
PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport A auzit ce a spus Măldărășanu și a izbucnit în direct: ”Mie îmi plac bărbații!”
A auzit ce a spus Măldărășanu și a izbucnit în direct: ”Mie îmi plac...
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Bucharest,,Romania.,February,3,,2017.,Romanian,Patriarchal,Cathedral,(catedrala,Patriarhala
Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. În toate bisericile se oficiază...
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Mormântul papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică
putin, trump
Donald Trump, atac furibund la adresa lui Putin, după atacul mortal din Kiev: „Vladimir...
Donald Trump - Keir Starmer joint press conference in the White House
China îl contrazice pe Trump, care afirmase că Beijingul negociază cu SUA pe tema tarifelor...