Liviu Dragnea a făcut primele declarații după ce i-a fost reconfirmată poziția de lider al PSD. Din spusele sale, au fost 64 membri prezenți cu drept de vot. 55 au votat pentru susținerea sa, 8 voturi împotrivă, o abținere a lui Gabriel Petrea.
„În aceste zile, majoritatea colegilor din CEX au avut întâlniri cu organizațiile. Majoritatea m-au sunat din ședințe și m-au pus pe speaker. Fără excepție, toți colegii din aceste județe care m-au sunat mi-au cerut să nu demisionez. Am vorbit azi colegilor mei despre motivele prezentate pentru ca eu să demisionez. Unul din motive era că am deschis prea multe fronturi cu Iohannis, cu SRI, DNA, Ministerul Public și Rezist. Am spus că eu niciodată nu o să accept ca PSD să redevină o unealtă a acestui sistem odios. Voi face tot ce pot pentru a distruge, a destructura acest sistem odios.
Nimeni nu mai poate avea inconștiența mea să se lase ciuruit în asemenea hal. Am discutat de amnistie și grațiere. Le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează OUG la guvern. Unii colegi au ținut luni de zile presiune pentru această OUG, premierul Dăncilă a rezistat. Ce facem cu protocoalele, cum putem ridica presiunea de pe judecătorii care au dosare. Dacă răspunsul e amnistie prin OUG, atunci guvernul să o dea. Dacă e prin lege în Parlament, o susțin. Groaza privind adoptarea codurilor penale și a legilor justiției e dată de faptul că toți cei care au făcut rău vor plăti.”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit G4Media.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!