Acum la Digi FM Gabriel Cindea DAVID GUETTA FT AVA MAX & ALPHAVILLE - Forever Young

81 de kilograme de fasole, furate de la o cantină socială din Tecuci

fasole alba
80 de kilograme de fasole, furate de la o cantină socială. / Foto: Shutterstock

Mai mulți saci cu aproximativ 81 de kilograme de fasole au fost furați din sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci, acolo unde funcționează cantina socială și unde este și o magazie de alimente. Paguba se ridică la 800 de lei, iar hoții au mai încercat să pătrundă încă o dată în clădire, câteva zile mai târziu.

Polițiștii îi caută pe cei care au intrat în clădire: "Au pătruns în incinta clădirii pe un geam termopan, care nu prezintă urme de forţare, iar din magazia de alimente ar fi sustras cantitatea de aproximativ 80 de kg de fasole .A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de furt, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă această faptă, identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale ce se impun", au anunțat autoritățile.

În ultimele luni, mai multe instituții din județul Galați au fost călcate de hoți: Casa de Asigurări de Sănătate, Consiliul Județean și societatea de distribuire a apei potabile.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Muzeul Drents a fost din nou deschis publicului/ Profimedia
Furtul artefactelor româneşti din Assen. Suspecţii au fost în Muzeul Drents cu o lună şi...
bratari dacice furate
Furtul artefactelor româneşti de la Muzeul Drents. Femeia suspectată a fost eliberată
MApN/ Shutterstock
Fragmentele de dronă semnalate în judeţul Galaţi sunt de provenienţă rusească. Drona avea...
Un tâlhar care a intrat cu cagula în sala de jocuri a fost arestat de polițiști/ Shutterstock
Un tânăr de 19 ani, reţinut pentru 24 de ore după ce a jefuit o sală de jocuri de noroc din...
Te-ar putea interesa și
Theft of the Cotofenesti Helmet, hearings in the Romanian Parliament, Bucharest, Romania - 27 Jan 2025
Fostul director al MNIR, despre ancheta din cazul tezaurului dacic furat: „Partea olandeză nu...
ro-alert drone
MApN: Atac cu drone în apropiere de graniţă. Posibilă zonă de impact la 10 km de Galaţi
bratari dacice furate
Furtul de la Muzeul Drents ar putea costa statul olandez 5,8 milioane de euro, dacă piesele...
Muzeul Drents a fost din nou deschis publicului/ Profimedia
Muzeul Drents a fost din nou deschis publicului, după furtul obiectelor de artă din...
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport Dezastru pentru Kylian Mbappe: retrogradare direct în liga a treia!
Dezastru pentru Kylian Mbappe: retrogradare direct în liga a treia!
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...