Casa în care a copilărit Arsenie Boca și terenul pe care se află, cu o suprafață de 8,5 ha, au fost scoase la vânzare. Pentru proprietatea din județul Hunedoara se cer trei milioane de euro, un preț negociabil, după ce, inițial, la începutul anului se cereau patru milioane.
Arsenie Boca a trăit în casa din localitatea Vața de Sus până la 12 ani, după care s-a mutat alături de tatăl său în orașul Brad. Locuința și terenul pe care se află nu numai pământ arabil, ci și păduri și pășuni sunt acum în proprietatea unei asociații conduse de un preot din Timișoara. Acesta a donat jumătate de hectar pentru construirea unui schit de măicuțe. În ciuda prețului mare, există deja destule oferte venite atât din țară, dar și din SUA, Anglia, Elveția sau Franța, scrie observatornews.ro.
Citește și: Pozele cu Arsenie Boca fără straie bisericești, virale pe internet
"Ne-a fost imposibil să evaluăm în bani această proprietate la început, pentru că, sincer, eu când zic locul de naștere al sfântului părinte Arsenie Boca îmi imaginez un munte de aur. Am lăsat la aprecierea persoanelor cu adevărat interesate să evalueze dumnealor", a transmis pentru sursa citată agentul imobiliar care are în portofoliu proprietatea din Munții Metaliferi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!