Medicii de anestezie şi terapie intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" au intrat, joi, 8 august, în grevă spontană, asigurând doar urgenţele, garda şi tratamentul pacienţilor aflaţi în secţia ATI, a anunţat managerul spitalului, Bogdan Socea.
El a precizat că medicii "reclamă atitudinea şi climatul în care lucrează".
"Medicii de anestezie şi terapie intensivă care sunt în spital au hotărât să intre într-o grevă spontană şi să nu dea anestezie la pacienţii cronici sau programaţi. Sigur, asigură urgenţele, garda, plus pacienţii care sunt în terapie. Au fost amânate, la prima oră, zece intervenţii. Au spus că pregătesc o hârtie în care vor semna toţi că îşi dau demisia din contractul cu gărzile şi cu spitalul", a spus Socea.
Întrebat dacă va mai putea funcţiona spitalul fără medici ATI, el a răspuns: "Nu. Va însemna un blocaj".
Șefa secției ATI: "Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare"
„Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienţii care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunţat toate secţiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situaţie. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reuşim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm. Urmează şi demisia. plecăm toţi. Toţi colegii”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian.
Aceasta a explicat că în secţia ATI sunt 12 medici. În condiţiile în care cele două doctoriţe sunt anchetate, una este în concediu, iar alt medic „deocamdată nu ştie dacă îşi dă demisia”, ceilalţi opt medici au decis să renunţe la gărzi.
Medicul spune că presiunea a ajuns la cote „incredibil de suportat”. „Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamaţie că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu ştiu cât că aşa consideră aparţinătorul. (...) Domnilor anestezişti din ţara asta, aţi fost întrebaţi vreodată de către un aparţinător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”, a mai afirmat Florina Pompilian.
Doi medici, specialişti ATI la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Bucureşti, au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI. Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!