Managerul Spitalului Pantelimon din Bucureşti, Bogdan Socea, a declarat că, în urma verificărilor preliminare referitoare la situaţia din Secţia Terapie Intensivă, nu au fost constatate date care să ateste o viciere a tratamentului. El a precizat că decesele înregistrate în unitatea medicală nu puteau fi evitate.
“Conducerea Spitalului Sfântul Pantelimon colaborează cu comisiile de anchetă în această situaţie care s-a ivit, colaborează cu organele de cercetare penală, cu Corpul de Control al ministerului, care este aici în spital şi analizează documentele, cu Colegiul Medicilor care are un reprezentat şi cu comisia internă constituită în spital, comisia de analiză medicală a situaţiei.
Până în momentul de faţă, din analiza preliminară, nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în Secţia de Terapie intensivă. Nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menţionate şi nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secţia de ATI. Suntem foarte preocupaţi de siguranţa pacientului şi pacienţii sunt trataţi la noi în siguranţă. Medicii ATI, ca şi toţi medicii spitalului, depun toate eforturile pentru a reuşi cu fiecare caz în parte, tratatăm fiecare bolnav în parte. Nu este o statistică, dar sigur interpretările şi cifrele ne ajută şi ele, fiecare deces este important şi ne pare rău pentru aceste decese, însă, au fost decese care nu puteau fi evitate din analiza preliminară. Comisia internă s-a constituit, analizează situaţia cu cât mai mare rapiditate, miercuri vom avea raportul final”, a declarat, vineri, 12 aprilie, Bogdan Socea, conform News.ro.
El a precizat că nu au fost reclamaţii şi sesizări în legătură cu aceste cazuri.
“Nu au fost reclamaţii, nu au fost sesizări. Cazurile respective au fost scutite de necropsie la cererea familiilor. Nu ştiu dacă toate, dar cea mai mare parte a lor. Mortalitatea în terapie, de fapt, reflectă mortalitatea în spital. Orice caz grav de pe orice secţie ajunge în terapie şi decedează într-un interval de timp. Raportarea la 17 cazuri nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi câte are acest spital de urgenţă, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti, care tratează cele mai dificile cazuri, şi spital clinic, bineînţeles”, a precizat managerul Spitalului Sfântul Pantelimon.
El a fost întrebat dacă procurorii au cerut dosare medicale.
“Procurorii au cerut o listă de documente printre care sunt şi aceste copii ale foilor de observaţie. (…) Registrul de tratament este trecut şi în fişă, scriptic şi este şi un registru electronic care se transmite către farmacie, în aplicaţia pentru pacienţi. (…)Nu am găsit până în momentul de faţă niciun fel de nereguli”, a explicat Bogdan Socea.
Managerul unităţii spitaliceşti a mai fost întrebat ce transmite familiilor victimelor.
“Nu vrem să ne antepronunţăm, comisia va elabora raportul final. Familiilor le transmitem condoleanţe, ne pare rău de aceste decese. Ceea ce s-a delimitat până acum este că aceste decese nu puteau fi evitate. (…) Analizăm fiecare deces în parte. Nu au fost plângeri până în momentul de faţă”, a mai declarat Bogdan Socea.
Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după acuzaţiile că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!