Acum la Digi FM JUSTIN TIMBERLAKE - Cant Stop The Feeling

O căţeluşă captivă într-o conductă sub pământ a fost salvată de pompierii de la ISU Hunedoara

catelusa2

Pompierii de la Bretea Română, din judeţul Hunedoara, au avut o misiune de salvare specială. Ei s-au chinuit timp de patru ore pentru a salva o căţeluşă blocată într-o conductă sub pământ şi prinsă la mijloc de dărâmături şi reziduuri.

Căţeluşa era captivă într-o conductă de deversare lungă de 60 de metri, care se afla la o adâncime de circa doi metri sub pământ.

Oricât au încercat pompierii să ajungă la cățelușă, și pe la un capăt și pe la celălalt al țevii, nu au reușit, căci aceasta rămăsese blocată tocmai la mijloc, printre depuneri de reziduuri”, au spus cei de la ISU Hunedoara.

„Poate o să vă mirați când veți afla cât s-au străduit pompierii Punctului de Lucru Bretea Română să salveze o cățelușă...
Ei bine, nici mai mult nici mai puțin de 4 ore!

Când au plecat din subunitate, nu și-au imaginat că misiunea avea să fie atât de complicată...

Dar ajunși la locul intervenției, au realizat că patrupedul, al cărui lătrat abia se mai auzea, era captiv într-o conductă de deversare lungă de 60 de metri, care se afla la o adâncime de circa 2 metri sub pământ.

De la paznicul stației de sortare din Măceu, mare iubitor de animale, cel care a anunțat evenimentul la 112, au aflat că Luminița dispăruse de mai bine de o zi.

Oricât au încercat pompierii să ajungă la cățelușă, și pe la un capăt și pe la celălalt al țevii, nu au reușit, căci aceasta rămăsese blocată tocmai la mijloc, printre depuneri de reziduuri.

Salvatorii au menținut însă tot timpul contactul cu micul patruped și nicio clipă nu s-au gândit să renunțe!

Și pentru că nu doar noi iubim animalele, primarul comunei Bretea Română a trimis în cel mai scurt timp, în ajutor, un buldoexcavator.

Au fost săpate două gropi, până când salvatorii au depistat cu exactitate porțiunea în care se blocase patrupedul.

Apoi, colegii noștri au continuat munca cu lopețile, teava a fost secționată cu grijă și într-un final au putut zări cu toții, boticul tremurând al Luminiței.

Felicitări, Nicolae, Cornel și Sergiu!

Asta înseamnă să faci tot ce îți stă în putință pentru a salva o viață!”, au povestit reprezentanții ISU Hunedoara.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
catel salvat fantana
Pompierii au salvat un cățel care căzuse într-o fântână
catel salvat ucraina
Cățel salvat în Ucraina, hrănit cu iaurt de soldați. Clipul a devenit viral
catel salvat ucraina
Un cățeluș a fost salvat de sub dărâmături, în Donețk
catel suceava
Pompierii din Suceava au salvat un cățel căzut în Siret
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Dorinel Munteanu a spus lucrurilor pe nume: ”Profită de o muncă de trei ani și jumătate”
Dorinel Munteanu a spus lucrurilor pe nume: ”Profită de o muncă de trei...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta mai strălucitoare ca oricând. „Ce revenire!”
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
In,An,Open,Suitcase,Are,Packs,Of,Dollars,,A,Close-up.
Un indian, arestat cu peste două milioane de dolari cash în valiză pe aeroportul din Lusaka
Big,Waving,Colorful,Flag,Of,United,States,Of,America,And
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia. „Este un plan de...
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
17th FIG Artistic Gymnastics World Cup In Doha
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha