Acum la Digi FM Gabriel Cindea ROS & Bruno Mars - APT (BEATMIX)

Protestul taximetriștilor continuă. Circa 100 de mașini sunt în Piața Constituției

Bucharest,,Romania,,June,11,,2016:,Close,Up,On,A,Yellow
Taxi. București. Shutterstock

Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă luni protestele în Piaţa Constituţiei, cu aproximativ 100 de maşini participante la protest.

Preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu, a declarat, pentru AGERPRES, că taximetriştii doresc modificarea OUG/49 din 2019, "transformată în Legea 204 care discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing".

Potrivit acestuia, 32 de persoane se aflau duminică în greva foamei.

"În momentul de faţă sunt circa 100 de maşini şi mai vin. Continuăm greva foamei şi aşteptăm colegii din ţară să vină cât mai mulţi. Ieri (duminică, n.r.) eram 32 de persoane în greva foamei. Vom continua în fiecare zi până când Guvernul ne va primi şi va sta la discuţie despre acest OUG/49 care nu numai că face o nedreptate şi concurenţă neloială în taximetrie, dar şi acceptă ca aproximativ 40-50 de milioane de euro să iasă lunar din ţară neimpozitaţi. Dorim modificarea OUG/49 dată în 2019 şi transformată în Legea 204 care discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing. Este o concurenţă neloială", a precizat Remus Nedelcu.

Reprezentanţii taximetriştilor au anunţat în 28 februarie că vor intra în greva foamei, după ce reprezentanţii Guvernului au cerut o lună pentru a analiza modificarea legislativă cerută de aceştia.

"Am cerut să se dea o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica OG 49/2019, de 9 luni de zile, din 20 iunie 2023. Astăzi, când am ajuns acolo (la Guvern, n.r.) ei s-au făcut că nu ştiu absolut nimic, că acum iau la cunoştinţă, că acum văd despre ce e vorba şi ne-au mai cerut încă o lună de zile ca să vină cu o propunere. Fapt care nu se poate întâmpla pentru că peste o lună, o lună şi un pic, chiar nu mai avem cu cine sta de vorbă pentru că se intră în campanie electorală, nu o să se mai poată da ordonanţe de urgenţă şi taximetria la nivel naţional o să intre în colaps, la propriu. Toţi cei din piaţă, în momentul acesta mai sunt o mare parte dintre ei în Piaţa Constituţiei, o altă parte au blocat Piaţa Victoriei, vor intra în greva foamei. Pe oameni nu putem să-i mai oprim. Chiar mulţi au început să plângă de durere pentru că nu-şi mai pot plăti ratele la maşini, nu îşi mai pot plăti leasing-urile, nu mai au bani să ducă la copii acasă, la propriu", a afirmat, în 28 februarie, Remus Nedelcu.

Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru 4 martie şi perioada 8-10 martie 2024.

Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,,June,11,,2016:,Close,Up,On,A,Yellow
Taximetriştii ameninţă cu greva foamei. Care sunt revendicările acestora
protest_taximetristi_guvern_victoriei_a4_89272000
Piaţa Victoriei este blocată, din nou, de un protest al taximetriştilor
protest_taximetristi_guvern_victoriei_a4_89272000
Liderii taximetriştilor au primit promisiuni va fi dată o OUG, prin care se rezolvă toate...
carton-agenda-zilei_02
21.03.2019
Te-ar putea interesa și
protest_taximetristi_guvern_victoriei_a4_89272000
Taximetriștii protestează astăzi în București
camion
Transportatorii protestează astăzi în Capitală
protest_taximetristi_guvern_victoriei_a4_89272000
5000 de taximetriști vor protesta joi, în fața Guvernului
TAXI
Dosar penal întocmit după protestul taximetriștilor
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat contul. „Am decis să investesc comoara”
Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat...
DigiSport Superstarul care a recunoscut că și-a spart telefonul când a aflat că a fost vândut de echipa sa: "Am avut inima frântă!"
Superstarul care a recunoscut că și-a spart telefonul când a aflat că a...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Inna le-a mărturisit fanilor cinci lucruri pe care nu le știau despre ea: "Tatăl meu a fost salvamar"
Inna le-a mărturisit fanilor cinci lucruri pe care nu le știau despre ea...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...
tudor duma
Noi detalii despre cazul lui Rareș, tânărul mort de supradoză. Tudor Duma, zis Maru, i-a spus...
tramvaiul-41
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria