Un taxi și o mașină s-au ciocnit, miercuri, într-o intersecție din Iași. In urma impactului, taxiul s-a răsturnat. Pasagerii din taxi, vorbim despre o mamă și fiul sau, au fost râniți.
Coliziunea a avut loc după ce şoferul unei Dacia Logan a încercat să vireze la stânga, pe pod, fără să acorde prioritate, în timp ce din spate venea o coloană de maşini, prima dintre ele fiind un taxi în care se aflau pasageri.
În urma impactului, taxiul s-a răsturnat pe o parte. La locul producerii accidentului au sosit imediat angajații Detașamentului 1 de Pompieri Iași, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă dar și un echipaj de prim ajutor calificat.
Totodată, la locul accidentului a ajuns și o ambulanță cu medic, de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași. Cele două persoane aflate în taxi, o mamă și fiul ei, au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului fac cercetări pentru a stabili cine este vinovat pentru producerea accidentului. Totodată, ambii șoferi au fost testați alcooscopic, în cazul ambilor rezultatul fiind negativ, scrie adevărul.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!