Un copil de trei ani din municipiul Galaţi a ajuns la spital după ce a căzut de la fereastră, de la etajul al treilea al unui bloc. Băiatul se afla singur în dormitor şi s-a urcat pe mobilă pentru a ajunge la geam, în timp ce mama sa era în bucătărie, împreună cu un alt copil.
IPJ Galați a anunţat că polițiștii au fost apelați prin 112 de o femeie care le-a spus că fiul său de trei ani a căzut de la etajul trei, de la geamul dormitorului din apartamentul unde locuiesc.
”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi s-a stabilit faptul că în cursul acestei zile, în jurul orei 09:00, în timp ce femeia se afla în bucătăria apartamentului cu un alt copil, minorul de 3 ani, rămas singur în dormitor, s-ar fi urcat pe un corp de mobilier, a ajuns la fereastră şi a căzut în gol pe acoperişul balconului de la parter. La faţa locului, echipajul de la Ambulanţă a acordat primul ajutor minorului după care l-a transportat în stare conştientă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii”, a arătat IPJ Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest incident.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!