Un italian este cercetat penal după ce şi-a prelungit singur durata de valabilitate a cărţii de identitate şi a încercat să iasă din România, a anunțat duminică Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.
Cetăţeanul italian, în vârsta de 51 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pe sensul de ieşire din ţară.
"Împreună cu el, în autoturism, călătorea şi o tânără, în vârstă de 19 ani, având şi aceasta cetăţenie italiană. La verificarea documentelor de călătorie, colegii noştri au constatat că rubrica valabilităţii de pe cartea de identitate a cetăţeanului italian a suferit modificări mecanice. Concret, data de expirare a documentului a fost modificată din 2020 în 2023. Bărbatul a declarat că atunci când a pornit spre ţara natală a constatat că documentul său expirase. Partenera sa de voiaj i-a recomandat să îşi modifice data valabilităţii, lucru pe care bărbatul l-a şi făcut fără să stea pe gânduri", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, citat de Agerpres.
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!