Un avocat din Oradea a obținut daune de peste 40.000 euro de la o companie aeriană după o experiență neplăcută în timpul unei vacanțe în Spania. Mircea Ursuța și familia sa au fost blocați în Madrid timp de cinci zile după ce compania le-a anulat zborul de întoarcere la Sibiu, fără a le oferi asistență.
Orădeanul a povestit pentru Bihoreanul că a cumpărat printr-o agenție de turism un pachet de servicii ce includea 4 bilete Wizz Air dus-întors Sibiu - Madrid, plus cazare pentru el, soția, soacra de 71 ani și băiețelul de 2 ani și 10 luni.
La revenire, familia Ursuța a aflat la aeroportul din Madrid că zborul spre Sibiu a fost anulat. Compania aeriană nu a oferit nicio explicație sau asistență pasagerilor.
- Citește și: Adda și Cătălin Rizea, testul fulger de cuplu: Cât de bine se cunosc după 10 ani de relație?
Familia Ursuța a fost nevoită să petreacă o noapte pe jos în aeroport. A doua zi, au încercat să cumpere bilete pentru București, dar și acea cursă a fost anulată.
După 5 zile de peripeții, familia Ursuța a reușit să ajungă la Budapesta, de unde a închiriat o mașină pentru a ajunge la Oradea.
Orădeanul a făcut peste 50 de reclamații pe site-ul Wizz Air, dar a primit doar răspunsuri automate. Așa că a decis să dea compania în judecată.
Instanța a obligat Wizz Air la plata daunelor materiale (1.185 euro și 376 lei), a compensațiior (1.600 euro), a daunelor morale (40.000 euro), plus a cheltuielilor de judecată (4.760 lei).
Mircea Ursuța a declarat că va face apel la Tribunalul Alba pentru a obține suma totală de daune morale solicitată inițial, de 80.000 de euro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!