Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac. Acolo este cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo, de 104 centimetri, informează Buletinul nivometeorologic.
"La peste 1.800 m: zăpada nou-depusă în ultimele 24 de ore s-a adăugat peste stratul deja existent, umezit şi cu rezistenţă redusă, astfel încât, local, se întâlneşte un strat de 30-40 cm de zăpadă umezită şi cu rezistenţă redusă. Temperaturile ridicate din zilele ce vin, precum şi insolaţia, vor favoriza topirea zăpezii şi puternica sa umezire. Acest strat va putea aluneca pe pantele mai înclinate atât spontan, cât mai ales la supraîncărcări, generând avalanşe de dimensiuni medii şi izolat chiar mari - risc însemnat (3)", au explicat meteorologii.
La altitudini mai mici de 1.800 de metri în Munţii Făgăraş este risc redus, de gradul unu, de avalanşe.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!