Ludovic Orban vrea să fie găsită o soluţie pentru a angaja toţi medicii care promovează examenul de rezidenţiat în acest an, în condiţiile în care numărul cadrelor medicale nu este suficient în lupta cu COVID-19, transmite Agerpres.
„Acum e un moment important pe care n-avem cum să-l pierdem. E examenul celor care termină rezidenţiatul şi acolo intenţionăm să găsim o soluţie să-i angajăm pe toţi cei care au terminat rezidenţiatul şi au luat examenul, să intre în acest dispozitiv de luptă, pentru că asta ne-ar furniza cadre medicale suplimentare de care avem nevoie ca de aer. Noi n-avem probleme de paturi, de tot ce înseamnă dispozitive - injectomate, ventilatoare. Cu siguranţă aceste echipamente există, există peste capacitate. Limita mai degrabă provine din capacitatea de a mobiliza suficient personal pentru a menţine funcţionalitatea. Noi avem şi acum secţii ATI care nu lucrează la capacitatea maximă - sunt inclusiv în spitale COVID cu experienţă, pentru că nu au suficient personal să deservească paturile suplimentar", a declarat Ludovic Orban, la B1 TV.
El a adăugat că, în ceea ce priveşte numărul de paturi pentru pacienţii COVID-19, direcţiile de sănătate publică au cerut spitalelor non-COVID crearea unor saloane şi circuite separate unde să poată fi trataţi cei infectaţi cu noul coronavirus.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!