Schimbarea șefilor TVR și Radioului public, precum și a Avocatului Poporului este o prioritate pentru Coaliție, spune Ludovic Orban. Liberalul a anunțat că situația trebuie tranșată în următoarele două săptămâni.
Mai exact, Orban a precizat că Birourile Permanente ale Parlamentului au decis să dea termen comisiilor de Cultură să se pronunțe asupra rapoartelor de activitate ale TVR și SRR pe 2019 până pe 1 martie, astfel încât acestea să poată fi supuse votului plenului și respinse.
Potrivit legii, dacă raportul de activitate al celor două instituții este respins, conducerile sunt demise. Potrivit înțelegerii din Coaliție, șefia TVR ar urma să revină PNL, iar cea a Radioului public USR-PLUS.
De asemenea, a precizat Orban, comisiile juridice au fost sesizate în privința procedurii de revocare a Avocatului Poporului, cerută de PNL în legislatura trecută și blocată de PSD. Funcția e deținută în prezent de Renate Weber, care a fost atacată de PNL pentru sesizările pe actele nomative emise de guvern în perioada stării de urgență și stării de alertă.
„În termen de două săptămâni comisiile trebuie să prezinte un raport plenului”, a spus Orban.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!