Acum la Digi FM Alex Vidia SPIKE - Sapte

Lupta cu COVID-19 | Cel mai cunoscut festival al berii, Oktoberfest, a fost anulat

Halbă de bere, Oktoberfest, alcool

Oktoberfest, unul dintre cele mai mari festivaluri ale berii din lume, nu va avea loc anul acesta. Evenimentul, organizat în Munchen, a mai fost anulat doar în 1873, din cauza epidemiei de holeră.

Adunările publice sunt interzise în Germania în următoarele luni, iar desfășurarea festivalului era pusă de mult sub semnul întrebării. Cea de-a 187-a ediție a Oktoberfest urma să aibă loc din 19 septembrie până pe 4 octombrie.

Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, a anunțat „cu tristețe”, că ediția de anul acesta este anulată și speră ca manifestarea să fie reluată anul viitor.

Anual, peste 6 milioane de persoane participă la Oktoberfest, unde se consumă, în medie, șapte milioane de litri de bere, o jumătate de milion de pui și un sfert de milion de cârnați.

Riscul de infectare cu noul coronavirus ar fi extrem de ridicat în perioada festivalului, mai ales din cauza numărului mare de vizitatori străini, reprezentând aproximativ 30% din total. În plus, aglomerația ar însemna că nu poate fi respectată regula distanțării sociale.

Ediția din 2019 a Oktoberfest a generat venituri de 1,23 de miliarde de euro.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Joerg Kukies/ Profimedia
Germania avertizează asupra impactului tarifelor americane: ”Vor afecta atât economia germană...
Construction,Cranes,On,The,Background,Of,The,Flag,Of,Germany.
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
Verdi warning strike at Hamburg Airport
O grevă a paralizat aeroportul din Hamburg cu o zi înaintea celei anunţate de alte zece...
Te-ar putea interesa și
germania (6)
Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în mulțime la Mannheim
Friedrich Merz/ Profimedia
Friedrich Merz pune sub semnul întrebării longevitatea „formei actuale” a NATO: „Nu m-aş fi...
Friedrich Merz/ Profimedia
Merz a câştigat alegerile din Germania. Ce înseamnă acest lucru pentru Europa
Berlin,,Germany-,3,June,2003:,Parliament,House,In,Berlin,,Germany.
Bunicile se opun extremei drepte în Germania. ”Sunt cu adevărat nazişti şi nu putem accepta...
Partenerii noștri
Digi24 Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se întâmplă la Tokyo
Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se...
DigiSport A marcat pe ”Santiago Bernabeu” și acum Real Madrid e pregătită să trimită oferta
A marcat pe ”Santiago Bernabeu” și acum Real Madrid e pregătită să trimită...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Activitate seismică intensă în județul Buzău. Cinci cutremure în opt ore
Noua Casă, locuință, proprietari de apartament, garsonieră, imobiliar, agent imobiliar
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional. Cât e avansul minim solicitat și care sunt...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate, dar posibile ploi însemnate...