Acum la Digi FM DAVID GUETTA FT AVA MAX & ALPHAVILLE - Forever Young

Mandat de arestare pe numele lui Ronaldinho. A fost prins cu pașaport fals

Ronaldinho

Autorităţile din Paraguay ar fi emis un mandat de arestare pe numele fotbalistului Ronaldinho. El este suspectat că, împreună cu fratele său, ar fi intrat în ţară folosind un paşaport fals, anunţă presa internaţională.

Fotbalistul a sosit în Paraguay miercuri, pentru a participa la un eveniment caritabil. Autorităţile din Asuncion au intrat în hotelul în care erau cazaţi Ronaldinho şi fratele său, Roberto de Assis, şi au găsit documentele false ale celor doi.

Lor le-a fost permis să stea în hotel, însă rămân în custodia autorităţilor şi se vor prezenta la Parchet joi.

O altă persoană care s-a aflat cu cei doi a fost arestată.

„Ronaldinho şi fratele său nu sunt reţinuţi, dar se află sub urmărire şi vor trebui să depună mărturie. Ulterior, se va decide dacă vor fi arestaţi sau nu", a spus Euclides Acevedo, ministrul de Interne din Paraguay, potrivit ESPN Brasil.

Fostul fotbalist susţine că el şi fratele său au fost înşelaţi de persoana care i-a insoţit şi care a fost arestată.

„Forţele noastre au descins la hotelul unde jucătorul şi fratele acestuia se aflau cazaţi. Nimeni nu crezut că se va ajunge aici, dar domnul Ronaldinho avea un paşaport fals, ori acest lucru reprezintă un delict la noi în ţară, aşa că am dispus arestarea sa”, a declarat Euclides Acevedo, Ministrul de Interne din Paraguay, pentru Marca.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
coada turisti aeroport
Un român s-a așezat la coada greșită în aeroport și a fost arestat. Ce au descoperit...
Poliție Olanda/ Shutterstock
A sărit pe geamul camerei de hotel când polițiștii i-au bătut la ușă. Un tânăr de 20 de ani...
Vlad Pascu
Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu a fost prelungit. Autorul accidentului de la...
politia-masina-3-2
Două femei şi un bărbat, reţinuţi după ce au aruncat cu pietre în maşinile de poliţie...
Te-ar putea interesa și
mario iorgulescu
Ministrul Justiției spune că a fost emis un nou mandat european de arestare pe numele lui...
Marilyn Manson
Marilyn Manson, acuzat din nou de agresiune. Poliția a emis mandat de arestare pe numele...
Hoț, furt, infractor, spargere
Un bărbat evadat din închisoare a fost prins furând bani dintr-o clădire de birouri din...
ronaldinho
Mama lui Ronaldinho a murit din cauza complicațiilor Covid
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză între Mircea Rednic și Dorinel Munteanu!
UTA Arad - Sepsi 1-1. Remiză între Mircea Rednic și Dorinel Munteanu!
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...