Maria Șarapova și-a anunțat retragerea din tenis, la vârsta de 32 de ani. Ultima parte a carierei sale a fost marcată de suspendarea de 15 luni pentru consumul de substanțe interzise, dar și de numeroase accidentări.
Rusoaica a decis să pună punct carierei după ce a obținut cinci titluri de Mare Șlem.
Privind în urmă, realizez că tenisul a fost muntele meu. Un drum plin de urcușuri și coborâșuri, însă peisajele din vârf au fost incredibile. După 28 de ani și cinci titluri de Mare Șlem, totuși, sunt gata să escaladez un nou munte, să concurez pe un teren diferit. Între timp, sunt câteva lucruri simple pe care le aștept cu adevărat: un sentiment de liniște alături de familia mea. Să zăbovim la o ceașcă de cafea dimineața, să evadăm neașteptat în weekend-uri, să am antrenamente la alegere. Tenisul mi-a arătat lumea și din ce sunt făcută. Este modul în care m-am testat și prin care mi-am măsurat creșterea. Indiferent ce voi face în viitor, sau care va fi următorul meu munte, voi lupta în continuare. Voi escalada în continuare. Voi crește în continuare, a declarat Maria Șarapova, într-o scrisoare publicată pe site-ul revistei Vogue.
Sportiva din Rusia a început să joace tenis la 4 ani. A devenit jucătoare profesionistă în 2001, iar în 2005 a urcat pe primul loc mondial. A câștigat marele trofeu la Australian Open (2008), Roland Garros (2012, 2014), Wimbledon (2004) și US Open (2006).
Titlul de la Roland Garros, din 2014, a fost obținut după o finală în care a învins-o pe Simona Halep, scor 6-4, 6-7, 6-4.
Cariera Mariei Șarapova a fost umbrită de suspendarea pentru dopaj acordată de Federația Internațională de Tenis, în 2016. Atunci a fost testată pozitiv cu meldonium și nu a putut juca timp de 15 luni. În 2017, sportiva a revenit în circuit, însă nu s-a mai putut ridica la nivelul anterior din cauza mai multor accidentări. Ultimul său meci în circuitul WTA a avut loc luna trecută, în primul tur de la Australian Open, când a fost eliminată de croata Donna Vekic.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!