Măștile din comerț care nu protejează de noul coronavirus vor trebui marcate ca atare. Aceste produse vor fi numite „acoperitoare de față”, a anunțat ministrul Economiei.
Virgil Popescu spune că un control al ANPC a constatat că jumătate din măștile oferite în rețelele comerciale nu protejau de SARS-CoV-2. În urma verificărilor, s-au dat amenzi de 18 milioane de lei.
În România, există 16 companii care produc măști. Acestea asigură protecția necesară iar producția poate acoperi necesarul, a adăugat ministrul.
Rețelele de retail și de farmacie nu ar trebui să permită comercializarea produselor care nu protejează, a mai precizat Virgil Popescu, potrivit căruia „una e să ai o mască pe față, alta un batic”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!