Românii nu vor putea să cumpere mai mult de două cutii de Paracetamol de la farmacie. Este decizia luată de autorități, după ce în ultima perioadă vânzările la acest medicament s-au triplat.
Paracetamolul se află, printre altele, pe schema de tratament a infecției cu noul coronavirus.
Este o recomandare pe care am trimis-o către colegii noștri farmaciști. Trecem printr-o perioadă în care a acumula cantități prea mari dintr-un medicament nu este o opțiune bună. Am luat această decizie pentru că consumurile s-au dublat, aproape s-au triplat față de perioadele anterioare. În „buna tradiție românească”, încercăm să avem cât mai mult chiar dacă nu ne trebuie. Există în depozite și spațiile de producție stocuri, există materii prime cu ajutorul cărora producția să continue, dar este important să nu epuizăm stocurile la nivelul farmaciilor, a declarat Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!