Patriarhul Daniel a vorbit, în predica de duminică, despre violențele din Piața Victoriei. El a spus că „dacă oamenii cultivă ura, dezbinarea, vrajba, societatea intră într-un fel de existență chinuită, săracă duhovnicește și oamenii se dezumanizează, se înrăiesc”.
„Încetează certurile, încep consultările, sfătuirea cea bună, fapta și cuvântul bun. La fel și în societate, când oamenii se iartă așa cum Dumnezeu îi iartă pe ei, începe o nouă viață, se umanizează societatea. Dacă însă oamenii cultivă ura, dezbinarea, vrajba, societatea intră într-un fel de existență chinuită, săracă duhovnicește și oamenii se dezumanizează, se înrăiesc”, a spus Patriarhul, potrivit basilica.ro.
Patriarhia mai transmite că BOR, deși neutră din punct de vedere politic, e sensibilă la problemele sociale. “Întreaga ţară este îngrijorată de evenimentele recente soldate cu violențe ale căror victime sunt atât civili, cât și forțe de ordine. Biserica Ortodoxă Română, neutră din punct de vedere politic, dar sensibilă la problemele sociale, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” îndeamnă la rugăciune, pace, dialog și coresponsabilitate socială. Ura, violenţa și polarizarea societății nu sunt benefice pentru ţară”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Patriarhia Română.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!