Încercările Occidentului de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în Ucraina sunt foarte periculoase şi ar putea conduce la sfârşitul lumii, a avertizat joi patriarhul rus Kirill, în timp ce Occidentul îşi intensifică ajutorul militar pentru Kiev, relatează agenţia EFE.
''Apar astăzi mari ameninţări în lume, faţă de ţara noastră şi faţă de toată fiinţa umană. Dorinţa de a învinge Rusia a căpătat forme foarte periculoase. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ilumineze pe aceşti demenţi şi să-i ajute să înţeleagă că orice dorinţă de a distruge Rusia va însemna sfârşitul lumii'', a spus în timpul unei liturghii patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
El a amintit că Rusia dispune de armament foarte puternic şi are ''oameni foarte puternici, care au avut mereu o mare motivaţie pentru victorie''. Potrivit patriarhului rus, ''unii demenţi'' cred că Rusia poate fi învinsă sau supusă, ceea ce ar însemna să li se impună locuitorilor săi noi norme morale ''care nici măcar nu pot fi definite drept valori'', potrivit Agerpres.
Citește și: Rusia apelează la puşcăriaşi pentru a satisface cererile de producţie de armament
''Sunt vremuri îngrijorătoare, dar credem că Dumnezeu nu va abandona pământul rus'' şi ''Rusia va avea forţa de a-şi apăra pământul şi poporul, la nevoie. Şi ca Dumnezeu să nu permită ca situaţia să se agraveze până la acest punct, să aducă liniştea şi să-i pacifice pe toţi şi să-i ajute să colaboreze pentru o lume mai bună'', şi-a exprimat speranţa patriarhul Kirill.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat la rândul său în aceeaşi zi că Rusia ar putea folosi armele nucleare în cazul unei înfrângeri în Ucraina, el amintind că ''puterile nucleare nu pierd marile conflicte de care depinde destinul lor''.
''Asta ar trebui să fie evident pentru oricine. Inclusiv pentru un politician occidental care şi-a păstrat măcar o urmă de inteligenţă'', a subliniat Medvedev.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a menţionat la rândul său că o asemenea recurgere la armele nucleare nu este contrară doctrinei militare ruse, care nu prevede atacuri nucleare preventive, dar permite folosirea armelor atomice în cazul unei ameninţări existenţiale pentru statul rus, inclusiv în cazul înfrângerii într-un conflict cu arme convenţionale.
Citește și: Schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia au atins anul trecut un nivel record de 190 de miliarde de dolari
Avertismentele oficialilor ruşi vin cu o zi înaintea reuniunii de la Ramstein (Germania) a grupului de ţări angajate în susţinerea militară a Ucrainei, întâlnire de la care este aşteptată sporirea semnificativă a livrărilor de arme pentru armata ucraineană.
În pofida sprijinului economic şi militar deja foarte semnificativ oferit Ucrainei în perioada de aproape un an care a trecut de la începutul campaniei militare ruse, ''Rusia îşi menţine un avantaj cantitativ substanţial în materie de trupe, arme şi echipamente'', se arată într-o scrisoare pe care ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba şi cel al apărării Oleksii Reznikov au adresat-o aliaţilor occidentali, cerându-le mai multe arme şi insistând asupra tancurilor germane Leopard.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!