Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, crede că pentru reconstrucţia partidului este necesară o „analiză profundă, onestă şi transparentă” a ultimelor două scrutine electorale.
„Dacă tot vrem să reconstruim partidul, atunci ar trebui să începem cu o analiză profundă, onestă şi transparentă a ultimelor două scrutine electorale. Atât la centru, cât şi la nivel teritorial. Să vedem unde am greşit şi care sunt soluţiile pentru următoarele bătălii electorale. Avem cu toţii o răspundere pentru rezultatele de la europarlamentare şi prezidenţiale. Am participat cu toţii la deciziile luate de partid. Unii le-au propus, alţii au tăcut, dar le-am susţinut cu toţii, aproape de fiecare dată în unanimitate. Nu vom rezolva nimic dacă acum vom începe să ne acuzăm unii pe alţii. Ar însemna să mergem mai departe cu aceleaşi neajunsuri care ne-au adus în punctul în care ne aflăm", a scris Fifor, marţi, pe Facebook.
Având în vedere că mulți membri ai partidului nu dădeau nici o șansă candidatului PSD la prezidențiale, Fifor consideră că misiunea actualei conduceri, aleasă în iunie, nu a fost uşoară.
„Dacă vrem cu adevărat să reconstruim partidul, să spunem lucrurilor pe nume cu onestitate, în forurile statutare de conducere ale partidului. De prea multe ori am lăsat lucrurile importante nerostite sau le-am transferat la categoria 'şi altele'. Actuala echipă de conducere a fost aleasă în cadrul Congresului din 29 iunie, într-un moment dificil pentru partidul nostru. Nu a fost deloc o misiune uşoară. În acel moment sondajele ne plasau la 17% şi mulţi din partid nu dădeau nicio şansă să intrăm în turul 2. Iar, ca şi cum dezastrul din 26 mai nu ar fi fost de-ajuns, a urmat 'cazul Caracal', revenirea subiectului '10 august', blocajele asupra Guvernului prin încălcarea Constituţiei, moţiunea de cenzură prin care PSD a fost înlăturat de la guvernare, învestirea Guvernului PNL. Cu toate astea, am intrat în turul 2, iar în final candidatul nostru a obţinut 34%, dublu faţă de punctul de la care am pornit. E mult? E puţin? Se putea mai mult? Ce trebuie făcut pentru a reveni la intervalul nostru tradiţional?", se întreabă Mihai Fifor.
Totuși, o schimbare în partid este obligatorie.
„Toate acestea sunt întrebări la care trebuie să răspundem cu sinceritate în cadrul unui Congres, pe baza unei analize profesioniste. Cu certitudine este nevoie de o schimbare! Sunt alături de cei care susţin acest lucru. Cu sublinierea necesară că, pentru a asigura un viitor sigur partidului nostru, e nevoie de profesionalism, corectitudine, transparenţă şi mai ales unitate şi spirit de echipă. Asta aşteaptă cetăţenii de la noi", a completat Mihai Fifor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!