Mihai Tudose e convins că fostul său partid nu va reuși să obțină un rezultat bun la alegerile europarlamentare din 26 mai. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi24, fostul premier a vorbit și despre președintele PSD.
Întrebat dacă Liviu Dragnea va face în așa fel încât să fie date ordonanțele de urgență în domeniul Justiției, Tudose a răspuns ferm: Va face orice ca să scape. Orice. Absolut orice!
Social-democratul trecut în tabăra lui Victor Ponta a mai declarat despre fostul său șef că „dacă rămâne cu un partid de 5-7% acolo în Kiseleff, milioane de euro în cont de la alocațiile de stat, imunitate, dacă a și scăpat de dosare, el e mulțumit!”
Mihai Tudose a mai dezvăluit că, pe vremea când era premier, a mers la o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în cadrul căreia oficialii europeni au propus 10 puncte pe care România ar fi trebuit să le bifeze pentru a scăpa de raportul MCV și pentru a intra în spațiul Schengen. El e convins că invocarea articolului 7 nu este exclusă în cazul României, dacă autoritățile de la București nu țin cont de recomandările Comisiei Europene și ale Comisiei de la Veneția privind reforma justiției și continuarea luptei anticorupție.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!