Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a fost prezent, joi, în ședința plenului CSM. Judecătorii Evelina Oprina și Gabriela Baltag au pus în discuție să fie verificate în instanțe toate dosarele instrumentate de DNA din 1 februarie 2014 până azi. Ministrul Justiției le-a spus membrilor CSM că observă o anumită ostilitate la adresa DNA și a făcut trimitere la recenta decizie CEDO în cazul Laurei Codruța Kovesi.
El a precizat faptul că o parte din achitările DNA au fost date în baza hotărârilor CCR și ale dezincriminărilor operate în Parlament de coaliția PSD-ALDE.
„Se aude o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui fost înalt magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, așa cum a statuat CEDO. Sper să nu se transforme într-o tăcere care spune și alte lucruri. Deci sus drepturile, sus libertățile, sus independența Justiției, absolut de acord.
Dar nu pot fi de acord cu instrumentalizarea acestor valori fundamentale pentru a culpabiliza instituția. Sau de a o face în afară cadrului legal, instituțional, sau de manieră părtinitoare," acuză Predoiu.
El a reamintit că Oprina și Baltag fac trimitere la numărul mare de achitari pe care l-ar fi primit DNA în anchetele instrumentate.
„Trebuie să fim riguroși când vorbim de achitări. Cele prezentate luni de zile pe surse mass-media cu cifre exagerate și mediatizate excesiv pentru distrugerea credibilității unei instituții cheie a justiției, a statului român? Sau cele provocate de impactul deciziilor CCR, care au eliminat prin efecte întregi probatorii, compromițând sute de dosare instrumentate corect de procurori, potrivit legii în vigoare la data inculpării.
Sau achitările provocate de dezincriminările operate cu vinovăție cel puțin politică de o fostă și prezentă majoritate parlamentară?" s-a arătat revoltat Predoiu.
Ministrul Justiției le-a mai spus membrilor CSM că a observat o anumită ostilitate la adresa DNA.
„Nu pot să nu remarc ce a deranjat în general la DNA, în unele cercuri din societate. Faptul că a înregistrat și achitări? Așa cum a înregistrat orice parchet din lume, cum bine s-a spus anterior? Sau faptul că, dimpotrivă, de multe ori, a lovit în plin centre organizate de corupție?
Eu cred că nu e cazul să transformăm CSM într-o inchiziție la adresa DNA. O instituție care este cu plusuri și minusuri, ca orice instituție, a dat lovituri serioase corupției din societate, trebuie să o recunoaștem. A adus servicii societății și cetățenilor. Și dovadă că ani de zile DNA s-a aflat în vârful încrederii societății," conchide Predoiu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!