România a făcut progrese mai mari decât Bulgaria în „maratonul" spre adoptarea monedei euro, însă mai avem de lucru pentru a fi pe deplin pregătiți. E avertismentul lansat astăzi la o conferință la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu.
Șeful BNR spune că intrarea în zona euro este un proces îndelungat și avem nevoie de reforme solide. Altfel, riscăm să avem scădere economică. Isărescu a dat exemplul Sloveniei care nu e foarte ,,fericită" în zona euro.
"Noi am facut eforturi serioase pentru a traduce documentul din româna în română, pentru a spune lucrurile într-un limbaj acceptabil. La 300 de pagini dacă nu e bună intenție, dacă e rea-voință, se pot gasi zeci de interpretări. Se fac știri total pe lângă subiect. Daca noi spunem că orizontul rezonabil pentru ca România sa ajungă să intre în ERM 2 în 2024, de acolo încolo nu mai este decât drum înainte, poate să dureze mai multi ani. (...) Ele trebuie înțelese ca argumente solide, nu ca trăsnăi, că vrea sau nu vrea guvernatorul. E o decizie politică de mare responsabilitate. PIB pe locuitor în 2005 față de media europeană este la peste 60%. 30 de procente în mai puțin de 10 ani. Bulgaria a ajuns la mai puțin de 50%. (...) Asta nu e o cursa de sprint, e o cursă de maraton, de rezistență, reziliență. Toți suntem grăbiți că viața noastră este scurtă. Aici nu putem ușua. Zona euro nu e o zonă de convergență, Slovenia e cazul concludent. A intrat acum 10 ani și a mers în jos. Era la 70% din media europeană și a scăzut cu 5 procente în 10 ani. Am fost la sărbătoarea lor anul trecut, de 10 ani, și nu a fost o sărbătoare", a spus Isărescu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!