Naţionala de fotbal a României revine la Jocurile Olimpice după o absenţă de 57 de ani. La ediţia din 1964 desfăşurată tot la Tokyo, România ajungea până în faza sferturilor. România joacă azi împotriva naționalei Honduras.
Mirel Radoi a reuşit să întrerupă perioada de absenţă datorită calificării în semifinalele EURO under-21 din 2019. Din lot lipsesc câţiva jucători cheie, care au făcut posibilă această participare.
România se află în grupa B, alături de Coreea de Sud, Noua Zeelandă şi Honduras. Adversara de astăzi a reuşit calificarea datorită înfrângerii surprinzătoare a Statelor Unite în meciul decisiv din calificările zonei CONCACAF.
Pentru Honduras este a cincea oară când se califică la Jocurile Olimpice. De două ori s-a oprit în faza grupelor, în 2012 a ajuns în sferturile de finală, iar în 2016 s-a clasat pe locul 4. Echipa este antrenată de Miguel Falero (64 ani), el fiind numit în funcţie în acest an.
Echipa probabilă care va intra pe teren: portar Aioani, fundaşi – Paşcanu, Ghiţă, Grigore, mijlocaşi – Marin – Raţiu, Ciobanu, Florescu, Stefan, atacanţi – Dobre, Ganea.
Meciul va începe la 14.00, ora României, şi se va desfăşura pe stadionul Kashima, din oraşul cu acelaşi nume. La centru va arbitra Leodan Gonzalez, alături de arbitrii asistenţi Nicolas Taran şi Richard Trinidad, toţi din Uruguay.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!