Primarul Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că în cazul în care ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va duce la descoperirea unor vinovaţi, atunci va lua măsurile necesare în acest sens. Chestionat dacă se gândeşte ă o suspende din funcţie pe directoarea general a ASSMB Oana Sivache, edilul general a precizat că aşteaptă să vadă care este rezultatul anchetei procurorilor.
„E foarte bine că se anchetează. Orice fel de informaţie suntem disponibili să o dăm. DNA a venit aici, în Primărie, acum doi ani şi a cerut nişte acte de la Direcţia Urbanism. Asta nu înseamnă că eu trebuie să îmi dau demisia. DNA va ancheta şi eventual va găsi nişte vinovaţi. Dar asta nu înseamnă că neapărat directorul instituţiei este vinovat”, a afirmat Nicuşor Dan, vineri într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei.
Edilul Nicuşor Dan a mai spus că aşteaptă rezultatul anchetei DNA şi vor fi luate măsurile care se impun.
„Să aşteptăm rezultatul anchetelor şi, în măsura în care se confirmă sau există suspiciuni întemeiate, evident că vom lua măsurile care se cuvin. Pentru moment, informaţia oficială este că a fost o anchetă şi s-au ridicat nişte documente”, a completat primarul general al Bucureştiului, potrivit News.ro.
Procurorii DNA au făcut, marţi, percheziţii la ASSMB, fiind vizate contracte de achiziţie publică încheiate în cursul anului 2022, de către directorul general al instituţiei de la acea dată, Cristian Plută. Astfel, procurorii au efectuat percheziţii la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise de funcţionari publici în legătură cu achiziţia de către unele spitale a unor servicii IT.
Fostul director al Administraţiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucureşti Cristian Plută, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată săptămâna trecută pentru luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de bai, bunuri sau foloase necuvenite. De asemenea, procurorii DNA au solicitat instanţei de judecată să dispună confiscarea extinsă de la Cristian Plută a sumei de 192.335 lei.
Reprezentanţii Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au transmis, într-un comunicat de presă, că au pus la dispoziţia procurorilor înscrisurile şi informaţiile solicitate în urma percheziţiei efectuate de către DNA.
„ASSMB susţine întru totul activitatea procurorilor anticorupţie şi a pus la dispoziţia acestora toate înscrisurile şi informaţiile solicitate, reiterând astfel, o dată în plus, sprijinul asumat de către instituţia noastră pentru documentarea şi verificarea legalităţii activităţilor întreprinse de către toţi angajaţii”, precizează comunicatul de presă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!