Patru case au ars, noaptea trecută, în cartierul Bucureștii Noi din Capitală.
Incendiul a pornit la o casă de pe strada Miercani și, din cauza vântului, focul s-a extins la alte imobile din vecinătate.
Din fericire, persoanele care locuiau acolo au reușit să iasă la timp și nimeni nu a fost rănit.
Pompierii au interveni cu 14 autospeciale, care au intrat cu greu pe strada îngustă, ocupată în mare parte de mașini parcate.
Oamenii din casele afectate de incendiu cred că flăcările au izbucnit dintr-o magazie folosită ca adăpost de oameni ai străzii.
Tot aseară, un alt incendiu s-a produs în cartierul Tineretului din Capitală.
Un autoturism parcat a izbucnit în flăcări, iar focul s-a extins rapid la alte trei mașini parcate în apropiere.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!