Acum la Digi FM WHAT-S UP - Taxi

Noi detalii în cazul fraților Tate. Își amenință victimele să renunțe la plângeri, altfel le vor cere despăgubiri uriașe

frații tate
Frații Tate sunt în arest. / Foto: Profimedia

O scrisoare trimisă în numele lui Andrew Tate şi al fratelui său ameninţă că o vor da în judecată pe una dintre acuzatoarele lor şi pe părinţii acesteia pentru 300 de milioane de dolari, dacă nu-şi retractează declaraţiile, relatează BBC.

Controversatul influencer Andrew Tate a ameninţat că va intenta o acţiune în justiţie împotriva a cel puţin uneia dintre femeile care l-au acuzat de viol şi trafic de persoane. Este vorba despre tânăra din Statele Unite, ai cărei avocaţi spun că au primit o scrisoare de "încetare a acţiunii legale şi renunţare la plângere", trimisă de o firmă de avocatură americană, în decembrie, în numele lui Andrew Tate şi al fratelui său Tristan, relatează ziare.com

Scrisoarea ameninţă că îi va da în judecată pe femeie şi pe părinţii acesteia pentru suma de 300 de milioane de dolari, dacă nu îşi retrage declaraţiile. BBC menţionează că a văzut o copie redactată a scrisorii, aparent trimisă în numele fraţilor.

"În aprilie 2022, aţi declarat în mod fals unei terţe părţi că clientul nostru v-a traficat, a abuzat de dumneavoastră şi v-a ţinut împotriva voinţei dumneavoastră (...) Aţi repetat declaraţiile false şi defăimătoare despre fraţii Tate către poliţie, mass-media şi către un alt cetăţean al Statelor Unite", se spune în scrisoare.

Andrew şi Tristan Tate se află în prezent în arest preventiv în România, în timp ce poliţia investighează acuzaţiile de trafic şi viol, pe care ambii bărbaţi le neagă. Avocaţii acestora au confirmat pentru BBC că scrisoarea a fost trimisă în decembrie şi că se bazează pe legislaţia în materie de defăimare şi calomnie din SUA, dar neagă orice intimidare.

Tina Glandian, care face parte din echipa legală a fraţilor Tate, a declarat că nu este nimic anormal ca ei să se adreseze justiţiei pentru defăimare. "Faptul că sunt încarceraţi în acest moment nu este un motiv ca ei să nu-şi urmărească drepturile legale", a spus ea.

Ancheta privind acuzaţiile de viol şi trafic de persoane se bazează pe mărturia a cel puţin şase femei, dar încă nu au fost formulate oficial acuzaţiile la adresa fraţilor Tate, precizează BBC.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
John Newman performing at Free Radio Hits Live in Birmingham
John Newman, mesaj pentru fanii din România: „Sunt încântat să-ți...
Delia, despre apariția Biancăi Censori și a lui Kanye West
Delia, reacție după apariția șocantă a Biancăi Censori și a lui Kanye...
Citymagia 2025
Digi FM și Pro FM deschid sezonul festivalurilor WOW cu: Citymagia!
Pe aceeași temă
accident aviatic sua (1)
Tragedia aviatică din Washington. 14 patinatori figurează în bilanțul victimelor
Donald Trump
Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele...
Atac la New Orleans (1)
Martin Bech, fost jucător de fotbal american, printre victimele atacului de la New Orleans
tudor chirila
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar...
Te-ar putea interesa și
Frații Tate/ Profimedia
Lovitură pentru frații Tate. Poliția din Marea Britanie le va confisca peste 2 milioane de...
Frații Tate/ Profimedia
Curtea de Apel Bucureşti a decis să retrimită la DIICOT dosarul în care fraţii Tate sunt...
Vlad Pascu
Nouă amânare în dosarul lui Vlad Pascu. Următorul termen a fost stabilit pentru 6 decembrie
accident mortal suceava
Cinci morți, printre care și un copil de trei ani, într-un accident în care a fost implicată...
Partenerii noștri
Digi24 O afacere murdară de miliarde de dolari: Cum a apărut o stațiune de lux în unul dintre cele mai sărace locuri de pe Pământ
O afacere murdară de miliarde de dolari: Cum a apărut o stațiune de lux în...
DigiSport "Cel mai pronunțat nume de pe insulă". Goal scrie despre marea grijă a fanilor lui Cagliari după golul superb al lui Coman
"Cel mai pronunțat nume de pe insulă". Goal scrie despre marea grijă a...
PeRoz Dragoste fără angajament și povestea unei despărțiri virale. Cum o glumă despre logodnă a pus capăt unei relații de 10 ani
Dragoste fără angajament și povestea unei despărțiri virale. Cum o glumă...
Film Now Cum arată azi rivalele Jenna și Lucy din "13 Going on 30". Jennifer Garner și Judy Greer, ieșire ca fetele, la teatru
Cum arată azi rivalele Jenna și Lucy din "13 Going on 30". Jennifer Garner...
Digi World Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai săturat
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai...
Stirile Kanal D Obiectivul din Maramureș, unic în România: Are o lungime de 700 de metri
Obiectivul din Maramureș, unic în România: Are o lungime de 700 de metri
ProFM Iubita lui Liam Payne, interviu dureros despre pierderea solistului: "Încă nu cred că nu mai e. Am simțit că suntem suflete pereche"
Iubita lui Liam Payne, interviu dureros despre pierderea solistului: "Încă...
Digi Life Sute de persoane deghizate în Marilyn Monroe, toate îmbrăcate identic, au plonjat în ocean, în Australia
Sute de persoane deghizate în Marilyn Monroe, toate îmbrăcate identic, au...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
Dublin,,April,27,,2021,-,A,Light,Bar,And,Garda
Mai multe persoane au fost înjunghiate la Dublin. Un bărbat, arestat
WTA QATAR OPEN TENNIS TOURNAMENT FIRST ROUND
Gabriela Ruse a abandonat la turneul de la Doha din cauza unor probleme la spate
sri lanka
O maimuţă a provocat o pană generalizată de curent în Sri Lanka
ursula (3)
Racordarea ţărilor baltice la sistemul electric european. Şefa CE salută sfârşitul...