Florin Piersic e mai bine după operația de ieri. Starea de sănătate a actorului, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă vineri reprezentanţii Spitalului ”Foişor” din Capitală, unde Piersic este internat. Aceştia precizează că, după operaţie, perioada critică este de 72 de ore.
Medicii i-au scos proteza de la care pornise infecția și peste câteva zile va începe recuperarea. Dar la Institutul Matei Balș, unde se va întoarce după ce va fi externat de la spitalul Foișor.
În urma intervenției lucrurile sunt favorabile, rămân însă cele 72 de ore care pot fi critice, însă momentul critic aproape că a trecut. Medicii rămân însă un pic rezervați, dar sunt totuși optimiști.
Săptămâna viitoare ar putea să înceapă recuperarea la picior aici, la Spitalul Foișor. Este în continuare în secția de terapie intensivă, este detubat, vorbește, a discutat cu medicii. Este deja al patrulea spital în care a ajuns Florin Piersic în aproape 2 săptămâni. Prima data a fost la două spitale din Cluj, după care a ajuns la București, la Institutul Matei Balș și la Foișor, unde i-a fost extras proteza pe parte infecțioasă. Medicii de la Matei Balș sunt cei care îl monitorizează împreună cu medicii de la Spitalul Foișor.
”În urma evaluării din această dimineaţă, s-a constatat că starea de sănătate a domnului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă. În prima zi postoperator, parametrii biologici legaţi de inflamaţie s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, transmit reprezentanţii unităţii sanitare, potrivit News.ro.
Aceştia precizează că perioada critică postoperatorie este de 72 de ore.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile, ulterior, el fiind trasferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, apoi la Institul Matei Balş din Capitală.
”În urma investigaţiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectionişti şi medic cardiolog şi s-a decis efectuarea intervenţiei chirurgicale în regim de urgenţă. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă şi implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secţia ATI, în stare stabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi seară, şi semnat de managerul interimar al Spitalului Foişor, as. univ. dr. Şerban Dragosloveanu.
Citește și: Dan Negru, despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: „Nu îl împiedică nicio operație, avem treabă”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!