Acum la Digi FM FLY PROJECT - Puerto Rico

O conducătoare auto, în vârstă de 45 de ani, a fost blocată în trafic şi scoasă cu forţa din maşină. A încercat să fugă de un control al Poliţiei în Sectorul 1

Poliție/ Shutterstock
Poliție/ Shutterstock

O conducătoare auto, în vârstă de 45 de ani, care a încercat să fugă de un control al Poliţiei în Sectorul 1, a fost blocată în trafic şi scoasă cu forţa din maşină. Ea a fost dusă la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere au transmis că vineri, în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 1, au observat o conducătoare auto care, în timp ce se deplasa cu autovehiculul,  a săvârşit mai multe abateri la regimul rutier, relatează News.ro.

“Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii rutieri i-au indicat modul corespunzător de deplasare pe drumurile publice şi i-au solicitat acesteia să se legitimeze. Conducătoarea autoturismului nu s-a conformat indicaţiilor şi solicitărilor poliţiştilor, adoptând o atitudine sfidătoare faţă de aceştia şi a încercat să se sustragă controlului prin părăsirea locului în care fusese interceptată”, au transmis reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

Poliţiştii au fost nevoiţi să o scoată cu forţa pe femeie din maşină. 

“Ca urmare a acţiunilor conducătoarei auto în cauză, poliţiştii au procedat la blocarea autovehiculului condus de aceasta, extragerea forţată a acesteia din vehicul şi conducerea ei la sediul subunităţii în vederea îndeplinirii procedurii de identificare şi sancţionare. Conducătoarea auto a fost identificată în persoana unei femei în vârstă de 45 de ani, iar în momentul în care i-a fost solicitat să se supună testării privind consumul de alcool şi substanţe psihoactive aceasta a refuzat, devenind violentă verbal, motiv pentru care a fost imobilizată cu ajutorul mijloacelor din dotare şi condusă la sediul I.N.M.L. în vederea prelevării de mostre biologice”, a menţionat sursa citată.

Conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional pentru abaterile săvârşite la regimul rutier, cu amendă şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.

“Menţionăm faptul că folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare de către poliţişti sunt măsuri poliţieneşti prevăzute în legea  de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, iar scopul acestora este de a înfrânge rezistenţa fizică a persoanei care nu se supune solicitărilor legale ale acestora”, au mai precizat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tânără de 19 ani din Timişoara, la spital după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei...
nori
Vreme caldă, cer temporar noros şi ploi slabe, joi şi vineri în Bucureşti
incendiu teatrul masca
Incendiu la Teatrul Masca din București, aflat în renovare. Flăcările au izbucnit la o sală de...
Te-ar putea interesa și
bucuresti
Vreme mai rece decât normalul perioadei, în Bucureşti, până sâmbătă dimineaţa
Tramvai București/ Profimedia
Accident între un tramvai și cinci mașini, în București. Vatmanul a fugit înainte de venirea...
Preot de Floriile ortodoxe, Duminica Floriilor, popă, religie, creștinism
Pelerinaj de Florii, organizat sâmbătă în București. Traseul și programul procesiunii
Prince Harry Arrives At High Court
Prinţul Harry, în faţa Curţii de Apel din Londra într-o nouă încercare de a recâştiga...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Real Madrid - Athletic Bilbao, Live Video 22:00 Digi Sport 2. Meci capital pentru madrileni ca să-și salveze sezonul
Real Madrid - Athletic Bilbao, Live Video 22:00 Digi Sport 2. Meci capital...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta mai strălucitoare ca oricând. „Ce revenire!”
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
In,An,Open,Suitcase,Are,Packs,Of,Dollars,,A,Close-up.
Un indian, arestat cu peste două milioane de dolari cash în valiză pe aeroportul din Lusaka
Big,Waving,Colorful,Flag,Of,United,States,Of,America,And
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia. „Este un plan de...
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
17th FIG Artistic Gymnastics World Cup In Doha
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha