O dronă a armatei nigeriene a ucis din greşeală cel puţin 85 de civili, duminică, într-un sat din statul Kaduna, în nord-vestul Nigeriei, potrivit unor surse oficiale, acesta fiind unul dintre cele mai sângeroase bombardamente militare din ţară, relatează AFP.
Preşedintele Bola Ahmed Tinubu a ordonat, marţi, o anchetă după ce armata a recunoscut că una dintre dronele sale care viza grupuri armate a lovit accidental satul Tudun Biri, ai cărui locuitori celebrau o sărbătoare musulmană. Armata nu a oferit niciun bilanţ al victimelor, dar locuitorii din zonă au declarat că 85 de persoane, dintre care multe femei şi copii, au fost ucise, relatează News.ro.
"Biroul din zona de nord-vest a primit informaţii de la autorităţile locale potrivit cărora 85 de cadavre au fost îngropate până în prezent, în timp ce căutările continuă", a precizat într-un comunicat Agenţia naţională pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă (NEMA). NEMA a informat că alte 66 de persoane sunt tratate la spital, iar oficialii din serviciile de urgenţă încă negociază cu liderii comunităţii pentru a reduce tensiunile şi a ajunge în sat.
Forţele armate nigeriene folosesc adesea lovituri aeriene în lupta lor împotriva miliţiilor din nord-vestul şi nord-estul ţării, unde luptă cu jihadiştii de peste un deceniu. Conflictul s-a soldat cu peste 40.000 de morţi şi două milioane de persoane strămutate din 2009 încoace.
"Preşedintele Tinubu descrie incidentul ca fiind foarte nefericit, tulburător şi dureros şi îşi exprimă indignarea şi durerea faţă de pierderea tragică de vieţi de nigerieni", a precizat preşedinţia într-un comunicat.
Armata a declarat că drona sa se afla într-o misiune de rutină care "a lovit din greşeală membri ai comunităţii". Majoritatea victimelor erau femei, copii şi persoane în vârstă care sărbătoreau festivalul musulman Mawlid, care celebrează naşterea profetului Mahomed.
"Eram în casă când a fost lansată prima bombă... Ne-am grăbit la faţa locului pentru a-i ajuta pe cei afectaţi, apoi a fost lansată o a doua bombă", a declarat pentru AFP Idris Dahiru, un locuitor din zonă. "Mătuşa mea, soţia fratelui meu şi cei şase copii ai ei, precum şi soţiile celor patru fraţi ai mei se numără printre cei morţi. Familia fratelui meu mai mare a murit, cu excepţia copilului său mic, care a supravieţuit", a adăugat el.
Miliţiile terorizează de mult timp anumite părţi din nord-vestul Nigeriei, acţionând din taberele din adâncul pădurilor şi făcând raiduri în sate pentru a jefui şi răpi pentru răscumpărare. În nord-est, jihadiştii au fost împinşi înapoi din teritoriile pe care le ocupau la apogeul conflictului, deşi continuă să lupte în zonele rurale.
Bombardamentele armatei nigeriene au mai lovit accidental civili. În septembrie 2021, cel puţin 20 de pescari au fost ucişi şi mai mulţi răniţi într-un atac la Kwatar Daban Masara, pe malul lacului Ciad, în nord-estul ţării, când armata i-a confundat cu luptători. În ianuarie 2017, cel puţin 112 persoane au fost ucise atunci când un avion de vânătoare a lovit o tabără care adăpostea 40.000 de persoane strămutate din cauza violenţelor jihadiste în oraşul Rann, în apropiere de graniţa cu Camerun. Armata nigeriană a dat vina pe "lipsa unei marcări adecvate a zonei" într-un raport publicat şase luni mai târziu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!