Acum la Digi FM Marius Dobre DUFFY - Mercy

O femeie care avea deja şapte copii a născut cvintupleţi: „Se simte mai bine decât de se aștepta”

O femeie care avea deja şapte copii a născut cvintupleţi/ Shutterstock
O femeie care avea deja şapte copii a născut cvintupleţi/ Shutterstock

O femeie britanico-poloneză, care avea deja şapte copii, a născut cvintupleţi şi a declarat marţi că se simte "mai bine decât se aştepta" după o astfel de sarcină, informează AFP.

Dominika Clarke, mamă a şapte copii cu vârste cuprinse între 10 luni şi 12 ani, a născut cvintupleţi duminică, într-un spital din Cracovia, un oraş din sudul Poloniei, relatează Agerpres

"Noi ne aşteptam la cel de-al optulea copil, dar s-a dovedit că au fost mult mai mulţi", a declarat ea în faţa jurnaliştilor, în prezenţa soţului ei Vince, care este cetăţean britanic.

Citește și: Un pensionar din București și-a donat economiile, pentru a dota o maternitate cu aparatură medicală

Cei cinci bebeluşi s-au născut prin cezariană la vârsta de 29 de săptămâni şi necesită asistenţă respiratorie.

"Sperăm să ajungem cu bine la momentul fericit ocazionat de plecarea lor din spital", a declarat Ryszard Lauterbach, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului din Cracovia.

Nou-născuţii, trei fete şi doi băieţi, se vor numi Arianna Daisy, Charles Patrick, Elizabeth May, Evangeline Rose şi Henry James.

Citește și: Părinții își vor lua bebelușul acasă doar după un instructaj făcut la maternitate

Dominika Clarke consideră că sarcina ei a fost "un miracol", deoarece, potrivit specialiştilor de la spitalul polonez, şansele de a concepe cvintupleţi sunt de 1 la 52 de milioane.

"Ca matematiciană, îmi plac statisticile de acest tip. Era mai probabil să câştigăm la loterie decât să avem o mulţime atât de mare de bebeluşi", a adăugat Dominika Clarke.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
David Popovici s-a întâlnit cu Prinţesa Charlène de Monaco/ Foto: Facebook
David Popovici s-a întâlnit cu prinţesa Charlene de Monaco: „Am...
Antonia și Alex Velea/ Foto: Instagram
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat...
Lorena si George Buhnici
Cum s-au cunoscut George și Lorena Buhnici: De la confruntări...
Pe aceeași temă
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
O femeie care administrează o şcoală de şoferi, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală...
Larisa Iordache și Cristian Chiriţă/ Foto: Facebook
Larisa Iordache a devenit mamă. Filmuleţ amuzant postat de fosta sportivă înainte de naştere
Ea este tânăra care a murit în accidentul din Câmpia Turzii
Cine este șoferul care a provocat accidentul cumplit din Câmpia Turzii. Diana a murit în...
Funny,Little,Angel,Girl
Medicii au vindecat copii nevăzători, în premieră mondială: „Rezultatele sunt extrem de...
Te-ar putea interesa și
shutterstock_cutit
Un adolescent de 16 ani a ucis două femei într-un atac cu cuțitul într-un magazin, în Cehia
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi/ Foto: Captură video TikTok
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket,In,Hospital
O tânără din Germania a adus pe lume cvadrupleţi. O astfel de naștere, extrem de rară. Ce nume...
Frații Tate/ Profimedia
Fraţii Tate, vizaţi în premieră de un proces în Statele Unite. O femeie îi dă în judecată...
Partenerii noștri
Digi24 Călin Georgescu, despre fondurile europene: „Nu ne interesează! Eu și poporul român îl avem pe Dumnezeu”
Călin Georgescu, despre fondurile europene: „Nu ne interesează! Eu și...
DigiSport Brugge - Aston Villa 0-0, ACUM pe DGS 1 / Real - Atletico / PSV - Arsenal / Borussia - Lille, 22:00 DGS 1, 2, 3
Brugge - Aston Villa 0-0, ACUM pe DGS 1 / Real - Atletico / PSV - Arsenal...
PeRoz Val de reacții pe internet după ce Demi Moore a pierdut trofeul Oscar în fața unei tinere de 25 de ani: „Am fost furați!”
Val de reacții pe internet după ce Demi Moore a pierdut trofeul Oscar în...
Film Now Timothée Chalamet, pus într-o situație jenantă la Premiile Oscar 2025. Răspunsul actorului la cererea „ciudată” a lui Julianne Hough
Timothée Chalamet, pus într-o situație jenantă la Premiile Oscar 2025...
Digi World Ce riscuri are pentru sănătate pierderea unei nopți de somn. Insomnia, legată de o serie de afecţiuni cronice şi morbidităţi
Ce riscuri are pentru sănătate pierderea unei nopți de somn. Insomnia...
ProFM La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu voia Bruno Mars ca să-i cânte la nuntă
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat...
Digi Life Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine...
ilie bolojan si elena lasconi
Elena Lasconi ar vrea ca Ilie Bolojan să intre în cursa prezidențială: "A...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
James
Un australian care a contribuit la protejarea vieţii a 2,4 milioane de copii a murit la 88 de...
2024-12-30-2926
Procurorul general Alex Florenţa, despre magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin...
Scandal în Parlamentul Serbiei/ Foto: X
Scandal în Parlamentul Serbiei. Opoziția a aprins fumigene în sala de ședință și a vărsat apă...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, la 48 de ani de la cutremurul devastator care a zguduit Bucureştiul...