Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite moarte, cu semne de violenţă pe corp, într-o locuinţă din localitatea braşoveană Hoghiz. Cadavrul mamei a fost descoperit în curta casei, iar cel al fiicei, care avea 25 de ani, a fost găsit în casă. Anchetatorii au mai multe ipoteze, însă până în prezent, nimeni nu a fost pus sub acuzare în acest caz de omor.
Autorităţile au fost anunțate despre moartea celor două vineri după amiază, în jurul orei 17:30, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
„La solicitarea telefonică a unui bărbat care este proprietarul unui imobil din comuna Hoghiz, un vecin care are cheia şi un unchi al proprietarului au intrat în curte şi au descoperit cadavrul unei femei. Ulterior, poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, respectiv la locuinţa familiei din comuna Hoghiz, au descoperit în curtea casei cadavrul unei femei de 45 de ani iar în locuinţă cadavrul altei femei, fiica primei femei, aceasta având vârsta de 25 de ani. Ambele prezentau indicii de moarte violentă”, a declarat, sâmbătă, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, potrivit News.ro.
Cercetările au continuat pe parcursul nopţii, iar sâmbătă dimineaţă vor avea loc autopsiile.
„În prezent nu a fost pusă nicio persoană sub acuzare şi se verifică mai multe ipoteze”, precizează oficialul Parchetului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!