O femeie, care era însărcinată în opt luni, a fost lovită de o mașină în timp ce traversa pe trecerea de pietoni. Copilul nu a putut fi salvat, iar șoferul a fugit de la fața locului, fiind prins în timp ce încerca să fugă din țară.
Accidentul s-a petrecut joi seară, pe 26 ianuarie, în Sectorul 3 din Capitală, după ce un cetățean britanic, de naționalitate libaneză, a lovit o femeie, în timp ce aceasta traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni, a transmis Poliția Română, într-un comunicat, potrivit Libertatea.
În urma accidentului, acesta a fugit de la fața locului. A fost prins pe aeroportul din Cluj, în timp ce încerca să plece din țară. „Acesta a fost dat în consemn la punctele de trecere a frontierei, iar în cursul acestei dimineți, bărbatul a fost depistat în punctul de frontieră din aeroportul municipiului Cluj-Napoca, încercând să părăsească țara”, a mai transmis Poliția.
Potrivit Libertatea, bărbatul urmează să fie adus la București, unde va fi audiat în prezența unui translator. De asemenea, iubita acestuia, care se afla în mașină în momentul accidentului, este căutată și ea de autorități.
De cealaltă parte, femeia este internată la Spitalul Pantelimon, unde a fost transportată în urma accidentului. Din nefericire, în urma impactului, ea a fost operată de urgență, iar medicii n-au putut să salveze bebelușul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!