O sondă defectă şi ploile abundente au dus la revărsarea unui produs petrolier la Suplacu de Barcău, din județul Bihor. Tot din cauza creșterii bruște a apei 12 tineri au rămas izolați pe o insuliță din Crișul Repede, scrie ebihoreanul.ro.
O sondă de exploatare a ţiţeiului din apropierea satului Suplacu de Barcău s-a revărsat din cauza unei defecţiuni apărute, dar şi a ploilor abundente din ultimele zile, conform Gărzii de Mediu. Potrivit acestora, amestecul de apă cu produs petrolier s-a revărsat peste careul sondei şi peste vegetaţia din apropiere.
Tot din cauza inundațiilor 12 tineri, din care 11 minori au rămas captivi pe o insuliță de pe Crișul Repede. Pompierii au intervenit cu trei echipaje după un apel la 112 și au reușit să îi aducă teferi la mal.
Hidrologii au veşti bune şi rele deopotrivă pentru bihoreni. După zece zile în care, în bazinul hidrografic Crişuri, zilnic au fost depăşite cotele de apărare pe cursurile de apă, joi a fost prima zi fără asemenea depăşiri.
Totuşi, codul portocaliu şi cel galben de inundaţii au fost prelungite până astăzi la ora 24 pe râurile Ier, Barcău, Crişul Repede și Crişul Negru.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Foto: Garda de Mediu Bihor
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!